amagirea umbrei

Eu sunt povestea pe care Tu ti-o spui la capatiiul unui prunc ascuns de somn
intr-o copilarie. Haladuind de-o parte si de alta a oglinzii intodeauna
consternat de radicalitatea comunicarii. Probabil inconsecventele mele
morale curg amestecate cu prezumtiile na�ve cu ignoranta, cu precaritatea si
limitele starii mele de om si aceasta radicalitate de care vorbeam ma
spulbera uneori cind dau sa trec de celalta parte a oglinzii si parca ma vad
ca o boare condensata scurgindu-ma - ca un chip descompus pe suprafata
impasibila a unei oglinzi care mi se paruse formala, un fel de borna a unei
forntiere abolite.

*-*

Doamne, am crezut ca mor, oridecite ori m-ai invatat cite ceva.

*-*

-Ce mai faci?

-Stau aici linga mine, ca sa nu fac vreo prostie.

*-*

� Limbile vor inceta �, nu se refera doar la glosolalie ci la orice fel de
comunicare �n limbile cunoscute. (� cunostinta va avea sfirsit �- nu-i asa
?)

*-*

O doamna mi-a spus ca nu se poate ruga pentru ca are sentimentul ca se
dedubleaza. Am intrebat-o daca nu are acest sentiment si atunci cind se
machiaza. Dar serios vorbind -atunci cind promitem, cind speram, cind iubim,
cind ne scriem poeziile (sau cind fugim de ele) oare nu asa supravietuim
mereu "dedublindu-ne" intr-un mers care implica riscul unui mic si regulat
schimb de echilibru intre doua ipostaze (trecut /prezent). Ce este de fapt
rugaciunea decit sa calci cu buna stiinta abisul -si sa crezi ca o stinca de
forma talpei tale va raspunde mereu... printre altele in protestul funciar
al tuturor celor ce cad solidar si nesfirsit.

*-*