Dor

Doamne,

de nazuinta acestor vulcani Te rog sa Te induri...

n-au facut niciodata ceva bun:

un vers rezonabil,

macar un cuvint n-au rostit,

sa-i poata lumea citi,

sa-i puna cineva intr-un raft

sa si-i poata cineva aminti inimplator.

Domesticiti ca un mormint

n-au fost

decit o clipa gloria numelui lor

Codri, pasuni, ape, zapezi

coplesesc ochiul uscat,

samsonul uitat,

al acestei mocnite dureri.


Bilbiiti si inoportuni

ei au stricat mereu

toate tacerile cu subinteles,

toate podurile zidite intre zile

din saruturi si flori iscusite.

-dar eu Te rog pentru dorul lor,

vulcanii mei cei stinsi,

ei stiu ceva despre toate acestea

cand surzi si orbi isi rabda paranteza lor

Cu ploaia dantuind a singe si foc

Doamne ce sus s-ar ridica,

Ce vesnici pasi -

stiu sa faca aceste mocnite dorinti.

De dedeparte venind

sa strapunga opintit

ogorul in care cresc amagiri si dureri

(intr-o noima - de-a valma)

scoarta si planul tuturor "planurilor" de fapt.

(Cine ar fi banuit ca ele cresc din nepasarea vulcanilor?)

Zboruri promise, eroi abisali sub fragilul covor

Si doarme atata aur pur in vorba lor...

Doamne, Ziua

in care soarele rasare din Pamint. ce inceput .

Mormitele pe care stam de le-ai trezi,

uitat, ascuns, nedreptatit,

aur amar arzind in zarea luminilor dintii

s-ar bucura de Umbra Ta.

Doamne ,

de nazuinta acestor vulcani sa Te 'nduri,

macar acum cind fructul tuturor s-a copt

si-orfanda ni s-ar cuveni sa-Ti fim

cu ceruri si pamint cu tot.