Ca sa mori fara ca "trupul sa-ti moara" - este suficient ca sa-ti fie luate,
sa-ti dispara obiectele idealuriolr tale asa cum se face nevazut un iepure alb
in zapada. Sa fii un pictor care nu-si pierde vazul ci noima lucrurilor vizibile
se pierde, se neantizeaza ; nu tu mori ci lumea ta carteziana, nu prin spatiu si
timp cit prin bunul simt si comunicarea intr-o solidaritate a destinului si
conditiei comune. Aceasta suspendare porneste ciclul in viata unei seminte ca un
asfintit care fara sa promita nimic isi ingroapa povestile intr-o distilerie cu
arome din ce in ce mai tari.
Conjugati si declinati la toate modurile si cazurile ne pierdem in cor subiectul
cu propozitie cu tot in vacarmul unui Babel de colaje aleatorii. Asa se
plamuieste linistea ! " Nu va voi lasa orfani Ma voi intoarce la voi " . Doamne,
Te rog vino singur de data aceasta.
*_*
Cred ca am descoperit cel mai important argument al modestiei cu care sunt
dator. Raul esential incomparabil cu tot ce este rau in jurul meu -vine din
mine. Mai mult, am convingerea ca raul putin, pe care il percep in jurul meu nu
este altceva decit proiectarea criteriului meu corupt, un ecou al sinelui meu
failibil. Ma gindesc la sarcofagul de beton al Cernobilului ca la o anologie
pentru moartea Domnului Isus care imi poate, singura, imbraca infirmitatea
otravitoare si ma poate face o prezenta acceptabila intre ceilalti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu