Se pare ca virtualizarea Bisericii vii si nevazute ca ansamblu este din ce in ce
mai dificila. Bunaoara ap. Pavel ar fi avut probabil probleme daca ar fi vrut sa
devina un lider local si chiar daca s-ar fi putut impune undeva n-ar fi rezistat
mai mult de unul doua mandate (ma refer la bisericile fondate de el). Omul este
metafora Universului si este nevoie de multe generatii pentru a ilustra o
metafora a Divinitatii, metafora care se vrea o Analogie de fapt. Fie ca suntem
prea eterogeni, prea mindrii, prea imperfecti se pare ca avem nevoie de mai
multe elemente decit poate da o generatie ca sa ne gasim locul intr-un ansamblu
armonic ca Trupul viu si etern a lui Cristos. Revin la Pavel care are desigur
loc in Fiinta Bisericii dar greu l-ar putea asimila vreuna din bisericile locale
pe care le cunosc eu.
*_*
ma amuz găndindu-ma la felul in care o traducere gresita a unei teorii
(oare)care ar putea salva lumea sau macar criza ei de sens, morala si
certitudini; topica resorturilor si resurselor ei ultime la capriciul unei
virgule pe care nu se gaseste nimeni s-o puna gresit - dar nu oricum ci gresit
asa cum este toata existenta noastra: vag-sublim-ridicola, fatalitatea unui
lapsus, naivitatea subtila, firul de praf in vazul uriasului, gresala aceea
delicata ca o ironie amabila care ne frustreaza in ultima secunda de premiul
cunoasterii si al adevarului. Toata lumea stie ca nu suntem departe; ne mai
lipseste o gresala fericita (felix culpa), o eroare candida strecurata in somnul
manos din preajma morti cind ne vom dumiri ca viata n-a fost decit o gluma, la
distanta unei mici greseli de pacea intelesurilor divine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu