visul in sine

Azi noapte-am prins din zbor o pasare de aur

si lumea mea de aur se facu...

De-atunci sunt doar o vorba spusa intr-o doara

fara pamint sorbita de vazduh.



Si-nebunesc de trecator ce sunt...

Dosite �n rafturile serii

Secundele cu trup de �nger

se sting in mine ca-ntr-un cimitir,

ca �ntr-un z�mbet epitaf

a miliarde de iubiri



Si-nebunesc de trecator ce sunt

Sunt strigat pur, sunt fulger bl�nd

Sunt pulbere de cer arz�nd

Si trec cu voi dinspre...cuv�nt,

�nspre... cuv�nt

virstele vietii spirituale

Credinta poarta in sine un obstacol inerent naturii ei foarte
enigmatice."pag.45 exista deci un munte care trebuie mutat cumva in mare.
Prapastia mare cit moartea a fost sapata de om prin pacat.

Credinta nu este un joc al lui Dumnezeu care se ascunde din orgoliu sau din
capriciu pentru ca omul sa sufere abandonul si disperarea, ci este semnul unei
alienari. Credinta este luciditatea asupra acestei alienari mai intii si apoi
asupra realitatii care exista neschimbata de acest handicap al speciei.
Realitatea conditiei lui Dumnezeu a Imparatiei Sale, a caracterului, autoritatii
si intentiilor Sale. "

Iata de ce "face" Dumnezeu credinta atit de dificila. Cristos a venit si a
platit pretul intoarceri noastre, dar viata care ne ramine este un drum posibil
[celor "lucizi"] si nu necesar. Ar fi si absurd ca omul sa fie "programat" acum
daca n-a fost de la inceputul creatiei sale.



Credinta e un dialog -spune Evdokimov - (pag.47) Dar cit de multa liniste ar
trebui sa facem (sau sa fie facuta) in jurul noastru pentru ca sa intram in
acest dialog. Practic toate virtutile crestine nu urmaresc decit efectul acestei
taceri care face posibila participarea noastra la un dialog.

Darul este infierea cu conditia sa credem (Ioan 1: 12) si sa strigam impreuna
cu Duhul: Ava! Parinte"-Romani 8:15. Deci Duhul care marturiseste ca suntem
copiii Sai poate fi contrazis de necredinta noastra care neaga acest lucru.
-v.16.

.Orice iubire este intotdeauna reciproca"-pag.48

Domnul a facut fapta credintei dovedindu-si Iubirea fata de o mireasa ostila
si maculata, "i-a alcatuit o zestre din singele Sau, i-a faurit un inel din
cuiele rastignirii Sale"

Orice s-ar spune ar fi rindul nostru sa declaram si sa facem ceva- traducerea
ortodoxa folosita in citatul din Evrei 11:1 suna mai bine decit versiunea
Cornilescu "credinta este dovedirea lucrurilor nevazute" Si asta pentru ca ceea
ce cautam este imperceptibil prin dimensiune si natura.

"Credinta.ca o depasire a ratiunii" -ea spune: "Da-ti marunta ta ratiune
(logos) si primesti in schimb Logosul"pag.49

Ratiunea umana nu poate fi [evident] instrumentul cunoasterii unui Dumenzeu
singular pentru care nu se pot improviza definitii decit cu antropomorfismele
omului cazut. (Isaia 46:5)

Daca Dumnezeu este singurul argument al existentei Sale inseamna ca credinta
nu se inventeaza, ci este un dar." Deci o subiectivitate. Un dar este o
libertate, o optiune care exista, latenta. Subiectivitatea noastra poate fi
cumparata insa (vezi articolul lui Marius Cruceru)

Ce se intimpla apoi? Ne coplesesc cele vazute! Omul este definit de Erosul
sau:" Unde este comoara voastra acolo este si inima voastra"-citeaza Evdokimov
(pag.51)

Cei care experimenteaza nevazutul (Evrei 11:27b-dar si restul capitolului)
sunt vizibili si devin un al doilea dar facut de Dumnezeu celorlalti pentru ca
ei poarta un Chip de data aceasta vizibil, Chipul dupa care purtam cu totii
"nostalgia originilor" (pag.53)

Impresii de la Evdochimov:

1.. Traditia (ca si Biblia in mare masura) nu sunt o revelatie directa ci mai
degraba un generator de simboluri, un dictionar de termeni pe care ramine ca
inspiratia revelata si un anume context sa le aduca in prezent asa cum lumina nu
descopera niciodata toate fatetele unnui diamant ci pozitia sa fata de lumina il
descopera si-l actualizeaza mereu.
2.. Lectura lui Evdochimov are darul sa fixeze in constinta cititorului
inaltimi spontane pe care le-a cunoscut sau le-a intuit fara sa le poata
organiza sau retine intr-o experienta de durata sau consecventa altor experiente
intelectuale cum ar fi lectura in general sau interactiunea dialogului. Inca o
data scrierea mistica poate fi judecata mai lesne dupa consecinte decit dupa
criterii literare de stil si continut. Apropo daca ne-ar putea defini cineva
genul mistic in literatura as fi curios cum se masoara in tehnica breslei asa
ceva.Sa nu -mi spuneti ca ceea ce nu e cit de cit mistic nici nu e literatura.
3.. Care este numele tau? Cine esti tu? Evdochimov face analogia extraordinara
intre Trupul Domnului care este Una si indracitul din Gadara care nu se putea
defini pentru ca erau multi si si-a spus Legiune. Durkheim spune ca orice
religie atribuie identitate (identitatea presupune alteritate, identic cu ceva).
Sursele acestei identitati sunt sacrul si comunitatea reprezentate spunea el
intodeauna printr-un simbol material -valabil atit pentru sacru cit si pentru
comunitate. Sa mai deschidem o paranteza si sa spunem ca in crestinism acest
"principiu al totemului" este materializat in euharistie. Poate ingrijora pe
cineva dar acest principiu identitar este si uniformizator- mai presus decit
idealul vreunei democratii constitutionale. Ce s-ar intimpla daca intr-un teanc
de bancnote una si-ar permite sa fie mai frumoasa decit alta?(de aceeasi valoare
nominala) Adevarul este ca nici pacatosi si neregenerati nu ne simtim bine
afisind o falsa identitate (sau fiind echivoci in speranta ca totusi sunt altii
mai rai si mai sunt si circumsatantele). "Cita vreme am tacut mi se topeau
oasele de gemetele mele necurmate." spune psalmistul. Identitatea (si valoarea
lor in ultima instanta) banilor este data de fidelitatea reproducerii si de
chipul Cezarului imprimat (dati Cezarului ce este al Cezarului) Care este numele
tau deci? Daca ati fi din lume lumea ar iubi ce este al ei.. La Cina Domnului
spunem ca isi maninca si isi bea osinda cel ce nu deosebeste Trupul Domnului.
Cunoastem oare Chipul Cezarului pe celelate chipuri sau preferam cealata fata a
monedei... Aceasta este probabil cea mai grea dintre ispitele pustiei pentru ca
depinde de ea identitatea noastra insine si asta face mai mult decit toate
faptele bune sau rele.
4.. Este uniformitatea de care vorbeam ratiunea liturghiilor prescrise, a
tonalitatii neacompaniate si exclusiv gregoriane- tocmai pentru a consfinti
renuntarea la competitia sublimului efemer?
5.. Se pare ca Dumnezeu adinceste -in imaginatia oamenilor - abisul dintre
oameni, ideea de Dumnezeu complica schimburile dintre ei si fara El oameni sunt
mai umani, mai rezonabili: "Pina la Dumnezeu te maninca sfintii" . In realitate,
fara Dumnezeu nu exista nici o cale durabila si cit de cit eficienta spre
ceilalti. Fara acest Mijlocitor -judecata si osinda ne decupeaza nesfirsit din
orice comunitate.


Mie-mi pare bine ca n-am terminat inca de citit cartea lui Evdochimov, am fost
putin plecat din tara dar sunt vami destule si in jurul meu. textul lui
Evdochimov este pentru mine fereastra de sus ceva ce-mi calmeaza pulsul si ma
ajuta sa ma reconstitui dupa ratia zilnica de traume.

umbre din cer

Ma uit la iarba asta pocaita de vint
Copacii acestia, crestini curajosi
credinciosi locului lor si cuminti,
si tot ce mai este pe-aici-
stiu ca nu vor spune-un cuvint
despre tot ce i-aprins si i-a nfrint
i-a hranit si i-a nvins,
i-alintat cu cintat de-s acum ca un susur usor,
ca o soapta suava de dor.

"Sfintii tristi"

vierme de stinca
vierme de cer
vierme de sare
vierme de fier

vierme de ghiata
vierme de (in) viata
viermele mortii
imi umple tacerea
cu soaptele sortii
*-*

Umbre din cer

Tremur de frig pe cintarul Tau
Ametit de rusinea goliciunii mele
caut in talerul Tau auster un
loc ... sa ma tin...sa...
m-ascund in balansul acest urias
cui sa strig, cui sa spun
Ce putin mi-ar lipsi ca sa fiu
geamanul umbrei de fiu.

duminica oricarei seri

Tu esti duminica oricarei seri,
fiecarei priviri spre cruce spre cer,
duminca fiecarei secunde,
oricarui salut sau taceri,
tu esti duminica trecerilor si invierii,
Duminica raspunsului negrait
a acelei surprinzatoare intilniri...
Duminica iesirii din timp
in timpi unei melodii
care ma soarbe !
*-*
Dupa ultimul sir de cutremure lumea isi pierduse increderea in orice zidire.
Nimeni nu mai voia sa stea inauntru as spune ca iesise atit de ireversibil afara
incit nu-si mai recunosteau inauntrul, nu mai puteau privi in sinea lor sa-si
traga suflarea si sa se regaseasca... Acoperis sau acoperamint devenise tot una,
oameni epuizasera toate conventiile rostite sau imbracate, orice ierarhie se
rusina de trecutul ei ca de vraja unui blestem si o febra noua, frenetica ii
apucase intr-un iures centrifug- ba, centripet dezradacinind si nimicind orice
fiinta, orice volum ca toti si toate sa ramina doar o suprafata, ca o imagine
sorbita- si varsata de vortexul infernului poruncind nefiinta. Da, am vazut
aceasta deznadejde, cum sa va spun �nu mai speram nimic cind s-a deschis o usa
(poate Cineva a clipit) o secunda si am fost sorbit inainte ca ceilalti sa se
dezmeticeasca, am fost apucat de un inger si in aceeasi secunda nainte sa ma
trezesc (sau poate, sa adorm) am vazut neclintirea Casei si tariilor Tale- da,
am vazut chipuri dragi straine de orice spaime abisale si de orice frenezie a
vreunei schimbari.
*-*
Abolirea jucariilor, ca un absolvent al tuturor improvizatiilor submultiple
realitatii de la micile idile pina la marile deceptii si tradari, de la succes
la infirmitate si batrinete de la marile sperante pina la nerabdarea
sinucigasului toate sunt de petrecut, de abolit in asteptarea definitivei
intilnirii despre care stim in primul rind ca inseamna o abolire violenta sau
inteleapta a tuturor celor ce se pot spune se pot auzi, vedea, numara si asemui.
Nimeni nu sta sa-si ia ramas bun la trezire de la personajele cosmarului sau...
*-*
Dreptul de a vorbi la 25 sau 50 de ani : unii pot spune abia la 50 de ani ceea
ce alti spun (si sunt ascultati) la 25. Cei care incep la 25 sunt dependenti de
clisee (de obicei) la 50 (sau mai repede) cei care incep la 50 ...ei bine nu va
pot spune inca (si poate nu voi putea spune niciodata)... dar Moise este un
exemplu fabulos !
*-*
Multe din afectiunile de care pot suferi oamenii nu pot fi tratate din pacate
decit cu o boala...
*-*
Impresia pe care mi-o lasa capitalistii educati sau occidentali este ca
opereaza mereu cu un rest- ca un militar care nu concepe sa dispuna de viata sa
decit in ragazuri delimitate precis. Restul este ordine si conformitate. Romanii
cu care sunt eu obisnuit opereaza cu tot spectrul lor de valori speculind
circumstantial norma mai mult orientundu-se dupa ea decit respectind-o. Ca sa nu
vorbim despre marea masa care nu o cunoaste si nu cauta sa o inteleaga, probabil
pentru ca prin traditie ea este arbitrara si imprevizibila.
*-*
Una din cauzele greu de surmontat pentru armonia dintre oameni este raportul lor
cu momentul prezent. Unii sunt mai dependenti de trecut altii de viitor. In
toate cazurile vorbim bineinteles de imaginatia oamenilor pentru ca daca
trecutul si viitorul nu sunt absolut iluzorii, ele sunt percepute in orice caz
cu un grad absolut particular de subiectivitate. Subiectivitate care face de
nerecunoscut pentru ceilalti caracterul ei de perceptie a trecutului sau
viitorului sau a prezentului �real�. De aici gilcealva ! - daca ceva anume ne-ar
determina totuşi să pricepem (percepem ) toti prezentul in mod identic
s-ar putea acumula incet datele unei constinte comune si am putea invata
termenii acestei perceptii ca pe un limbaj relevant si sincronizator.
Ce este prezentul, ce este clipa aceasta ? Cit de mult ne putem apropia de ea ?
In ce mod descoperirea ei ne resincronizeaza cu ceilalti si cu ora exacta a
divinitatii ? Ce este aceasta iluminare, trezire din nesfirsita acumulare de
reverii si date subiective ? Cit rau si distorsiune aduc ele relatiei
noatre cu ceilalti si structurii noatre identitare ? Cred ca acesta poate fi
retinut ca argument pentru functia revelatiei si experientei religioase ca
gernerator identitar, ca origine a identitatii. Mai sunt si alte argumente
bineinteles.
*-*
Instrainarea de bun simt si de pudoare are de a face cu instrainarea de Dumnezeu
�necredinta care duce la Necredinta, despartirea si moartea survenita la pacatul
originar. Omul ramine ca o manusa abandonata si are de optat intre
*constientizarea dureroasa a ratarii si lipsei de semnificatie,
(fericirile-Mat.5) *anarhie si nihilism sau *mimetism traditional (imbracarea
minusei pe bratul unui manechin lipsit de viata)
*-*
Predica principala a parintilor pentru copii contine lucrurile pe care n-au vrut
ei sa le invete de la parintii lor.
*-*
Metro la metru !Imi imaginez un supermarket (cel mai super) inundat pina sus si
pus la fiert. Ce supa dom� le, ce supa...
*-*
Deci : peste pamintul bunicilor nostri parintii nostri au intins un cer- si
acesta a fost pamintul nostru... se poate spune si invers : Peste cerul
bunicilor nostri parintii nostri au coborit pamintul si zloata aceea ni s-a
parut noua cer...
*-*
m-ati vazut tremurind
furisat pe linga gardul
existentei mele ?
Se fac operatii grele acolo,
Cu briciul, ziua de moarte
Nesfirsit se desparte.
M-ati vazut sincopat ca o silaba
Fortuita in rindul de jos
-numitorul comun
fara umbra si glas alergind ?
Era un o fanfara in clopotul acela
cuprins de ghetarul de piatra
si eu
asteptam pironit
doar o soapta,
Ati vazut?
Galaxii de angosa
Mistuite-n papucii de casa...

scrisul

Se poate oare spune ca scrisul este

inconsecventa pagini albe

care, prea fragila pentru lumea ei,

nu isi poate depasi experientele si

ele ii ramin, i se impun si imprima

(asemenea unor cicatrici partial lizibile)

povestile altora ?

Probabil ca fiecare culoare are pretul ei pentru libertate,

poate ca orice scris maculeaza ceva.

Poate ca magna clocotind ne-ar ierta

cutezanta de-a scrie,

si-ar pemite � perimetrul � nostru

cum muntii isi permit o boare, lacrima de granit

� de la viata spre viata �

un infinit, intre doua vecii.

(sa citesti si sa scrii)

Desigur, daca am scrie pe apa -

scufundindu-ne - noi insine,

ne mai supravietuind experientei,

unindu-ne cu victima noastra intr-un destin.

poate pestii de aur ar licarii tacuti mai apoi,

pe sub ape

ca niste legende visate de toti

la persoana intii.



Patinam alfabetul pe un lac inghetat

- ce este scrisul de fapt ?

scripca

Stafia muta si inofensiva

Sta linga drum ca un copac care nu mai

danseaza cu nimeni,

nu mai tresare stingher la nici o

caravana, la nici o

cavalcada

Incendiile apusului nu-i mai

dijmuiesc nici o lacrima.

Copacul ciung si inorog

nici nu mai poate exista- de fapt,

vorbeam despre stafii-

dar sta acolo nemiscat:

Apocalipsa lipsa

Stafia trista e "un dat".

Pe care Noe l-a taiat

Sa-si faca-n ploaie barca lui

Iar mai apoi, cind lacrimile s-au zvintat

Ne-nduplecat de linga drum

Copacul s-a mai rastignit odat"

In scripca muta de acum