Azi noapte-am prins din zbor o pasare de aur
si lumea mea de aur se facu...
De-atunci sunt doar o vorba spusa intr-o doara
fara pamint sorbita de vazduh.
Si-nebunesc de trecator ce sunt...
Dosite �n rafturile serii
Secundele cu trup de �nger
se sting in mine ca-ntr-un cimitir,
ca �ntr-un z�mbet epitaf
a miliarde de iubiri
Si-nebunesc de trecator ce sunt
Sunt strigat pur, sunt fulger bl�nd
Sunt pulbere de cer arz�nd
Si trec cu voi dinspre...cuv�nt,
�nspre... cuv�nt
sâmbătă, 1 august 2009
virstele vietii spirituale
Credinta poarta in sine un obstacol inerent naturii ei foarte
enigmatice."pag.45 exista deci un munte care trebuie mutat cumva in mare.
Prapastia mare cit moartea a fost sapata de om prin pacat.
Credinta nu este un joc al lui Dumnezeu care se ascunde din orgoliu sau din
capriciu pentru ca omul sa sufere abandonul si disperarea, ci este semnul unei
alienari. Credinta este luciditatea asupra acestei alienari mai intii si apoi
asupra realitatii care exista neschimbata de acest handicap al speciei.
Realitatea conditiei lui Dumnezeu a Imparatiei Sale, a caracterului, autoritatii
si intentiilor Sale. "
Iata de ce "face" Dumnezeu credinta atit de dificila. Cristos a venit si a
platit pretul intoarceri noastre, dar viata care ne ramine este un drum posibil
[celor "lucizi"] si nu necesar. Ar fi si absurd ca omul sa fie "programat" acum
daca n-a fost de la inceputul creatiei sale.
Credinta e un dialog -spune Evdokimov - (pag.47) Dar cit de multa liniste ar
trebui sa facem (sau sa fie facuta) in jurul noastru pentru ca sa intram in
acest dialog. Practic toate virtutile crestine nu urmaresc decit efectul acestei
taceri care face posibila participarea noastra la un dialog.
Darul este infierea cu conditia sa credem (Ioan 1: 12) si sa strigam impreuna
cu Duhul: Ava! Parinte"-Romani 8:15. Deci Duhul care marturiseste ca suntem
copiii Sai poate fi contrazis de necredinta noastra care neaga acest lucru.
-v.16.
.Orice iubire este intotdeauna reciproca"-pag.48
Domnul a facut fapta credintei dovedindu-si Iubirea fata de o mireasa ostila
si maculata, "i-a alcatuit o zestre din singele Sau, i-a faurit un inel din
cuiele rastignirii Sale"
Orice s-ar spune ar fi rindul nostru sa declaram si sa facem ceva- traducerea
ortodoxa folosita in citatul din Evrei 11:1 suna mai bine decit versiunea
Cornilescu "credinta este dovedirea lucrurilor nevazute" Si asta pentru ca ceea
ce cautam este imperceptibil prin dimensiune si natura.
"Credinta.ca o depasire a ratiunii" -ea spune: "Da-ti marunta ta ratiune
(logos) si primesti in schimb Logosul"pag.49
Ratiunea umana nu poate fi [evident] instrumentul cunoasterii unui Dumenzeu
singular pentru care nu se pot improviza definitii decit cu antropomorfismele
omului cazut. (Isaia 46:5)
Daca Dumnezeu este singurul argument al existentei Sale inseamna ca credinta
nu se inventeaza, ci este un dar." Deci o subiectivitate. Un dar este o
libertate, o optiune care exista, latenta. Subiectivitatea noastra poate fi
cumparata insa (vezi articolul lui Marius Cruceru)
Ce se intimpla apoi? Ne coplesesc cele vazute! Omul este definit de Erosul
sau:" Unde este comoara voastra acolo este si inima voastra"-citeaza Evdokimov
(pag.51)
Cei care experimenteaza nevazutul (Evrei 11:27b-dar si restul capitolului)
sunt vizibili si devin un al doilea dar facut de Dumnezeu celorlalti pentru ca
ei poarta un Chip de data aceasta vizibil, Chipul dupa care purtam cu totii
"nostalgia originilor" (pag.53)
enigmatice."pag.45 exista deci un munte care trebuie mutat cumva in mare.
Prapastia mare cit moartea a fost sapata de om prin pacat.
Credinta nu este un joc al lui Dumnezeu care se ascunde din orgoliu sau din
capriciu pentru ca omul sa sufere abandonul si disperarea, ci este semnul unei
alienari. Credinta este luciditatea asupra acestei alienari mai intii si apoi
asupra realitatii care exista neschimbata de acest handicap al speciei.
Realitatea conditiei lui Dumnezeu a Imparatiei Sale, a caracterului, autoritatii
si intentiilor Sale. "
Iata de ce "face" Dumnezeu credinta atit de dificila. Cristos a venit si a
platit pretul intoarceri noastre, dar viata care ne ramine este un drum posibil
[celor "lucizi"] si nu necesar. Ar fi si absurd ca omul sa fie "programat" acum
daca n-a fost de la inceputul creatiei sale.
Credinta e un dialog -spune Evdokimov - (pag.47) Dar cit de multa liniste ar
trebui sa facem (sau sa fie facuta) in jurul noastru pentru ca sa intram in
acest dialog. Practic toate virtutile crestine nu urmaresc decit efectul acestei
taceri care face posibila participarea noastra la un dialog.
Darul este infierea cu conditia sa credem (Ioan 1: 12) si sa strigam impreuna
cu Duhul: Ava! Parinte"-Romani 8:15. Deci Duhul care marturiseste ca suntem
copiii Sai poate fi contrazis de necredinta noastra care neaga acest lucru.
-v.16.
.Orice iubire este intotdeauna reciproca"-pag.48
Domnul a facut fapta credintei dovedindu-si Iubirea fata de o mireasa ostila
si maculata, "i-a alcatuit o zestre din singele Sau, i-a faurit un inel din
cuiele rastignirii Sale"
Orice s-ar spune ar fi rindul nostru sa declaram si sa facem ceva- traducerea
ortodoxa folosita in citatul din Evrei 11:1 suna mai bine decit versiunea
Cornilescu "credinta este dovedirea lucrurilor nevazute" Si asta pentru ca ceea
ce cautam este imperceptibil prin dimensiune si natura.
"Credinta.ca o depasire a ratiunii" -ea spune: "Da-ti marunta ta ratiune
(logos) si primesti in schimb Logosul"pag.49
Ratiunea umana nu poate fi [evident] instrumentul cunoasterii unui Dumenzeu
singular pentru care nu se pot improviza definitii decit cu antropomorfismele
omului cazut. (Isaia 46:5)
Daca Dumnezeu este singurul argument al existentei Sale inseamna ca credinta
nu se inventeaza, ci este un dar." Deci o subiectivitate. Un dar este o
libertate, o optiune care exista, latenta. Subiectivitatea noastra poate fi
cumparata insa (vezi articolul lui Marius Cruceru)
Ce se intimpla apoi? Ne coplesesc cele vazute! Omul este definit de Erosul
sau:" Unde este comoara voastra acolo este si inima voastra"-citeaza Evdokimov
(pag.51)
Cei care experimenteaza nevazutul (Evrei 11:27b-dar si restul capitolului)
sunt vizibili si devin un al doilea dar facut de Dumnezeu celorlalti pentru ca
ei poarta un Chip de data aceasta vizibil, Chipul dupa care purtam cu totii
"nostalgia originilor" (pag.53)
Impresii de la Evdochimov:
1.. Traditia (ca si Biblia in mare masura) nu sunt o revelatie directa ci mai
degraba un generator de simboluri, un dictionar de termeni pe care ramine ca
inspiratia revelata si un anume context sa le aduca in prezent asa cum lumina nu
descopera niciodata toate fatetele unnui diamant ci pozitia sa fata de lumina il
descopera si-l actualizeaza mereu.
2.. Lectura lui Evdochimov are darul sa fixeze in constinta cititorului
inaltimi spontane pe care le-a cunoscut sau le-a intuit fara sa le poata
organiza sau retine intr-o experienta de durata sau consecventa altor experiente
intelectuale cum ar fi lectura in general sau interactiunea dialogului. Inca o
data scrierea mistica poate fi judecata mai lesne dupa consecinte decit dupa
criterii literare de stil si continut. Apropo daca ne-ar putea defini cineva
genul mistic in literatura as fi curios cum se masoara in tehnica breslei asa
ceva.Sa nu -mi spuneti ca ceea ce nu e cit de cit mistic nici nu e literatura.
3.. Care este numele tau? Cine esti tu? Evdochimov face analogia extraordinara
intre Trupul Domnului care este Una si indracitul din Gadara care nu se putea
defini pentru ca erau multi si si-a spus Legiune. Durkheim spune ca orice
religie atribuie identitate (identitatea presupune alteritate, identic cu ceva).
Sursele acestei identitati sunt sacrul si comunitatea reprezentate spunea el
intodeauna printr-un simbol material -valabil atit pentru sacru cit si pentru
comunitate. Sa mai deschidem o paranteza si sa spunem ca in crestinism acest
"principiu al totemului" este materializat in euharistie. Poate ingrijora pe
cineva dar acest principiu identitar este si uniformizator- mai presus decit
idealul vreunei democratii constitutionale. Ce s-ar intimpla daca intr-un teanc
de bancnote una si-ar permite sa fie mai frumoasa decit alta?(de aceeasi valoare
nominala) Adevarul este ca nici pacatosi si neregenerati nu ne simtim bine
afisind o falsa identitate (sau fiind echivoci in speranta ca totusi sunt altii
mai rai si mai sunt si circumsatantele). "Cita vreme am tacut mi se topeau
oasele de gemetele mele necurmate." spune psalmistul. Identitatea (si valoarea
lor in ultima instanta) banilor este data de fidelitatea reproducerii si de
chipul Cezarului imprimat (dati Cezarului ce este al Cezarului) Care este numele
tau deci? Daca ati fi din lume lumea ar iubi ce este al ei.. La Cina Domnului
spunem ca isi maninca si isi bea osinda cel ce nu deosebeste Trupul Domnului.
Cunoastem oare Chipul Cezarului pe celelate chipuri sau preferam cealata fata a
monedei... Aceasta este probabil cea mai grea dintre ispitele pustiei pentru ca
depinde de ea identitatea noastra insine si asta face mai mult decit toate
faptele bune sau rele.
4.. Este uniformitatea de care vorbeam ratiunea liturghiilor prescrise, a
tonalitatii neacompaniate si exclusiv gregoriane- tocmai pentru a consfinti
renuntarea la competitia sublimului efemer?
5.. Se pare ca Dumnezeu adinceste -in imaginatia oamenilor - abisul dintre
oameni, ideea de Dumnezeu complica schimburile dintre ei si fara El oameni sunt
mai umani, mai rezonabili: "Pina la Dumnezeu te maninca sfintii" . In realitate,
fara Dumnezeu nu exista nici o cale durabila si cit de cit eficienta spre
ceilalti. Fara acest Mijlocitor -judecata si osinda ne decupeaza nesfirsit din
orice comunitate.
Mie-mi pare bine ca n-am terminat inca de citit cartea lui Evdochimov, am fost
putin plecat din tara dar sunt vami destule si in jurul meu. textul lui
Evdochimov este pentru mine fereastra de sus ceva ce-mi calmeaza pulsul si ma
ajuta sa ma reconstitui dupa ratia zilnica de traume.
degraba un generator de simboluri, un dictionar de termeni pe care ramine ca
inspiratia revelata si un anume context sa le aduca in prezent asa cum lumina nu
descopera niciodata toate fatetele unnui diamant ci pozitia sa fata de lumina il
descopera si-l actualizeaza mereu.
2.. Lectura lui Evdochimov are darul sa fixeze in constinta cititorului
inaltimi spontane pe care le-a cunoscut sau le-a intuit fara sa le poata
organiza sau retine intr-o experienta de durata sau consecventa altor experiente
intelectuale cum ar fi lectura in general sau interactiunea dialogului. Inca o
data scrierea mistica poate fi judecata mai lesne dupa consecinte decit dupa
criterii literare de stil si continut. Apropo daca ne-ar putea defini cineva
genul mistic in literatura as fi curios cum se masoara in tehnica breslei asa
ceva.Sa nu -mi spuneti ca ceea ce nu e cit de cit mistic nici nu e literatura.
3.. Care este numele tau? Cine esti tu? Evdochimov face analogia extraordinara
intre Trupul Domnului care este Una si indracitul din Gadara care nu se putea
defini pentru ca erau multi si si-a spus Legiune. Durkheim spune ca orice
religie atribuie identitate (identitatea presupune alteritate, identic cu ceva).
Sursele acestei identitati sunt sacrul si comunitatea reprezentate spunea el
intodeauna printr-un simbol material -valabil atit pentru sacru cit si pentru
comunitate. Sa mai deschidem o paranteza si sa spunem ca in crestinism acest
"principiu al totemului" este materializat in euharistie. Poate ingrijora pe
cineva dar acest principiu identitar este si uniformizator- mai presus decit
idealul vreunei democratii constitutionale. Ce s-ar intimpla daca intr-un teanc
de bancnote una si-ar permite sa fie mai frumoasa decit alta?(de aceeasi valoare
nominala) Adevarul este ca nici pacatosi si neregenerati nu ne simtim bine
afisind o falsa identitate (sau fiind echivoci in speranta ca totusi sunt altii
mai rai si mai sunt si circumsatantele). "Cita vreme am tacut mi se topeau
oasele de gemetele mele necurmate." spune psalmistul. Identitatea (si valoarea
lor in ultima instanta) banilor este data de fidelitatea reproducerii si de
chipul Cezarului imprimat (dati Cezarului ce este al Cezarului) Care este numele
tau deci? Daca ati fi din lume lumea ar iubi ce este al ei.. La Cina Domnului
spunem ca isi maninca si isi bea osinda cel ce nu deosebeste Trupul Domnului.
Cunoastem oare Chipul Cezarului pe celelate chipuri sau preferam cealata fata a
monedei... Aceasta este probabil cea mai grea dintre ispitele pustiei pentru ca
depinde de ea identitatea noastra insine si asta face mai mult decit toate
faptele bune sau rele.
4.. Este uniformitatea de care vorbeam ratiunea liturghiilor prescrise, a
tonalitatii neacompaniate si exclusiv gregoriane- tocmai pentru a consfinti
renuntarea la competitia sublimului efemer?
5.. Se pare ca Dumnezeu adinceste -in imaginatia oamenilor - abisul dintre
oameni, ideea de Dumnezeu complica schimburile dintre ei si fara El oameni sunt
mai umani, mai rezonabili: "Pina la Dumnezeu te maninca sfintii" . In realitate,
fara Dumnezeu nu exista nici o cale durabila si cit de cit eficienta spre
ceilalti. Fara acest Mijlocitor -judecata si osinda ne decupeaza nesfirsit din
orice comunitate.
Mie-mi pare bine ca n-am terminat inca de citit cartea lui Evdochimov, am fost
putin plecat din tara dar sunt vami destule si in jurul meu. textul lui
Evdochimov este pentru mine fereastra de sus ceva ce-mi calmeaza pulsul si ma
ajuta sa ma reconstitui dupa ratia zilnica de traume.
umbre din cer
Ma uit la iarba asta pocaita de vint
Copacii acestia, crestini curajosi
credinciosi locului lor si cuminti,
si tot ce mai este pe-aici-
stiu ca nu vor spune-un cuvint
despre tot ce i-aprins si i-a nfrint
i-a hranit si i-a nvins,
i-alintat cu cintat de-s acum ca un susur usor,
ca o soapta suava de dor.
"Sfintii tristi"
vierme de stinca
vierme de cer
vierme de sare
vierme de fier
vierme de ghiata
vierme de (in) viata
viermele mortii
imi umple tacerea
cu soaptele sortii
*-*
Umbre din cer
Tremur de frig pe cintarul Tau
Ametit de rusinea goliciunii mele
caut in talerul Tau auster un
loc ... sa ma tin...sa...
m-ascund in balansul acest urias
cui sa strig, cui sa spun
Ce putin mi-ar lipsi ca sa fiu
geamanul umbrei de fiu.
Copacii acestia, crestini curajosi
credinciosi locului lor si cuminti,
si tot ce mai este pe-aici-
stiu ca nu vor spune-un cuvint
despre tot ce i-aprins si i-a nfrint
i-a hranit si i-a nvins,
i-alintat cu cintat de-s acum ca un susur usor,
ca o soapta suava de dor.
"Sfintii tristi"
vierme de stinca
vierme de cer
vierme de sare
vierme de fier
vierme de ghiata
vierme de (in) viata
viermele mortii
imi umple tacerea
cu soaptele sortii
*-*
Umbre din cer
Tremur de frig pe cintarul Tau
Ametit de rusinea goliciunii mele
caut in talerul Tau auster un
loc ... sa ma tin...sa...
m-ascund in balansul acest urias
cui sa strig, cui sa spun
Ce putin mi-ar lipsi ca sa fiu
geamanul umbrei de fiu.
duminica oricarei seri
Tu esti duminica oricarei seri,
fiecarei priviri spre cruce spre cer,
duminca fiecarei secunde,
oricarui salut sau taceri,
tu esti duminica trecerilor si invierii,
Duminica raspunsului negrait
a acelei surprinzatoare intilniri...
Duminica iesirii din timp
in timpi unei melodii
care ma soarbe !
*-*
Dupa ultimul sir de cutremure lumea isi pierduse increderea in orice zidire.
Nimeni nu mai voia sa stea inauntru as spune ca iesise atit de ireversibil afara
incit nu-si mai recunosteau inauntrul, nu mai puteau privi in sinea lor sa-si
traga suflarea si sa se regaseasca... Acoperis sau acoperamint devenise tot una,
oameni epuizasera toate conventiile rostite sau imbracate, orice ierarhie se
rusina de trecutul ei ca de vraja unui blestem si o febra noua, frenetica ii
apucase intr-un iures centrifug- ba, centripet dezradacinind si nimicind orice
fiinta, orice volum ca toti si toate sa ramina doar o suprafata, ca o imagine
sorbita- si varsata de vortexul infernului poruncind nefiinta. Da, am vazut
aceasta deznadejde, cum sa va spun �nu mai speram nimic cind s-a deschis o usa
(poate Cineva a clipit) o secunda si am fost sorbit inainte ca ceilalti sa se
dezmeticeasca, am fost apucat de un inger si in aceeasi secunda nainte sa ma
trezesc (sau poate, sa adorm) am vazut neclintirea Casei si tariilor Tale- da,
am vazut chipuri dragi straine de orice spaime abisale si de orice frenezie a
vreunei schimbari.
*-*
Abolirea jucariilor, ca un absolvent al tuturor improvizatiilor submultiple
realitatii de la micile idile pina la marile deceptii si tradari, de la succes
la infirmitate si batrinete de la marile sperante pina la nerabdarea
sinucigasului toate sunt de petrecut, de abolit in asteptarea definitivei
intilnirii despre care stim in primul rind ca inseamna o abolire violenta sau
inteleapta a tuturor celor ce se pot spune se pot auzi, vedea, numara si asemui.
Nimeni nu sta sa-si ia ramas bun la trezire de la personajele cosmarului sau...
*-*
Dreptul de a vorbi la 25 sau 50 de ani : unii pot spune abia la 50 de ani ceea
ce alti spun (si sunt ascultati) la 25. Cei care incep la 25 sunt dependenti de
clisee (de obicei) la 50 (sau mai repede) cei care incep la 50 ...ei bine nu va
pot spune inca (si poate nu voi putea spune niciodata)... dar Moise este un
exemplu fabulos !
*-*
Multe din afectiunile de care pot suferi oamenii nu pot fi tratate din pacate
decit cu o boala...
*-*
Impresia pe care mi-o lasa capitalistii educati sau occidentali este ca
opereaza mereu cu un rest- ca un militar care nu concepe sa dispuna de viata sa
decit in ragazuri delimitate precis. Restul este ordine si conformitate. Romanii
cu care sunt eu obisnuit opereaza cu tot spectrul lor de valori speculind
circumstantial norma mai mult orientundu-se dupa ea decit respectind-o. Ca sa nu
vorbim despre marea masa care nu o cunoaste si nu cauta sa o inteleaga, probabil
pentru ca prin traditie ea este arbitrara si imprevizibila.
*-*
Una din cauzele greu de surmontat pentru armonia dintre oameni este raportul lor
cu momentul prezent. Unii sunt mai dependenti de trecut altii de viitor. In
toate cazurile vorbim bineinteles de imaginatia oamenilor pentru ca daca
trecutul si viitorul nu sunt absolut iluzorii, ele sunt percepute in orice caz
cu un grad absolut particular de subiectivitate. Subiectivitate care face de
nerecunoscut pentru ceilalti caracterul ei de perceptie a trecutului sau
viitorului sau a prezentului �real�. De aici gilcealva ! - daca ceva anume ne-ar
determina totuşi să pricepem (percepem ) toti prezentul in mod identic
s-ar putea acumula incet datele unei constinte comune si am putea invata
termenii acestei perceptii ca pe un limbaj relevant si sincronizator.
Ce este prezentul, ce este clipa aceasta ? Cit de mult ne putem apropia de ea ?
In ce mod descoperirea ei ne resincronizeaza cu ceilalti si cu ora exacta a
divinitatii ? Ce este aceasta iluminare, trezire din nesfirsita acumulare de
reverii si date subiective ? Cit rau si distorsiune aduc ele relatiei
noatre cu ceilalti si structurii noatre identitare ? Cred ca acesta poate fi
retinut ca argument pentru functia revelatiei si experientei religioase ca
gernerator identitar, ca origine a identitatii. Mai sunt si alte argumente
bineinteles.
*-*
Instrainarea de bun simt si de pudoare are de a face cu instrainarea de Dumnezeu
�necredinta care duce la Necredinta, despartirea si moartea survenita la pacatul
originar. Omul ramine ca o manusa abandonata si are de optat intre
*constientizarea dureroasa a ratarii si lipsei de semnificatie,
(fericirile-Mat.5) *anarhie si nihilism sau *mimetism traditional (imbracarea
minusei pe bratul unui manechin lipsit de viata)
*-*
Predica principala a parintilor pentru copii contine lucrurile pe care n-au vrut
ei sa le invete de la parintii lor.
*-*
Metro la metru !Imi imaginez un supermarket (cel mai super) inundat pina sus si
pus la fiert. Ce supa dom� le, ce supa...
*-*
Deci : peste pamintul bunicilor nostri parintii nostri au intins un cer- si
acesta a fost pamintul nostru... se poate spune si invers : Peste cerul
bunicilor nostri parintii nostri au coborit pamintul si zloata aceea ni s-a
parut noua cer...
*-*
m-ati vazut tremurind
furisat pe linga gardul
existentei mele ?
Se fac operatii grele acolo,
Cu briciul, ziua de moarte
Nesfirsit se desparte.
M-ati vazut sincopat ca o silaba
Fortuita in rindul de jos
-numitorul comun
fara umbra si glas alergind ?
Era un o fanfara in clopotul acela
cuprins de ghetarul de piatra
si eu
asteptam pironit
doar o soapta,
Ati vazut?
Galaxii de angosa
Mistuite-n papucii de casa...
fiecarei priviri spre cruce spre cer,
duminca fiecarei secunde,
oricarui salut sau taceri,
tu esti duminica trecerilor si invierii,
Duminica raspunsului negrait
a acelei surprinzatoare intilniri...
Duminica iesirii din timp
in timpi unei melodii
care ma soarbe !
*-*
Dupa ultimul sir de cutremure lumea isi pierduse increderea in orice zidire.
Nimeni nu mai voia sa stea inauntru as spune ca iesise atit de ireversibil afara
incit nu-si mai recunosteau inauntrul, nu mai puteau privi in sinea lor sa-si
traga suflarea si sa se regaseasca... Acoperis sau acoperamint devenise tot una,
oameni epuizasera toate conventiile rostite sau imbracate, orice ierarhie se
rusina de trecutul ei ca de vraja unui blestem si o febra noua, frenetica ii
apucase intr-un iures centrifug- ba, centripet dezradacinind si nimicind orice
fiinta, orice volum ca toti si toate sa ramina doar o suprafata, ca o imagine
sorbita- si varsata de vortexul infernului poruncind nefiinta. Da, am vazut
aceasta deznadejde, cum sa va spun �nu mai speram nimic cind s-a deschis o usa
(poate Cineva a clipit) o secunda si am fost sorbit inainte ca ceilalti sa se
dezmeticeasca, am fost apucat de un inger si in aceeasi secunda nainte sa ma
trezesc (sau poate, sa adorm) am vazut neclintirea Casei si tariilor Tale- da,
am vazut chipuri dragi straine de orice spaime abisale si de orice frenezie a
vreunei schimbari.
*-*
Abolirea jucariilor, ca un absolvent al tuturor improvizatiilor submultiple
realitatii de la micile idile pina la marile deceptii si tradari, de la succes
la infirmitate si batrinete de la marile sperante pina la nerabdarea
sinucigasului toate sunt de petrecut, de abolit in asteptarea definitivei
intilnirii despre care stim in primul rind ca inseamna o abolire violenta sau
inteleapta a tuturor celor ce se pot spune se pot auzi, vedea, numara si asemui.
Nimeni nu sta sa-si ia ramas bun la trezire de la personajele cosmarului sau...
*-*
Dreptul de a vorbi la 25 sau 50 de ani : unii pot spune abia la 50 de ani ceea
ce alti spun (si sunt ascultati) la 25. Cei care incep la 25 sunt dependenti de
clisee (de obicei) la 50 (sau mai repede) cei care incep la 50 ...ei bine nu va
pot spune inca (si poate nu voi putea spune niciodata)... dar Moise este un
exemplu fabulos !
*-*
Multe din afectiunile de care pot suferi oamenii nu pot fi tratate din pacate
decit cu o boala...
*-*
Impresia pe care mi-o lasa capitalistii educati sau occidentali este ca
opereaza mereu cu un rest- ca un militar care nu concepe sa dispuna de viata sa
decit in ragazuri delimitate precis. Restul este ordine si conformitate. Romanii
cu care sunt eu obisnuit opereaza cu tot spectrul lor de valori speculind
circumstantial norma mai mult orientundu-se dupa ea decit respectind-o. Ca sa nu
vorbim despre marea masa care nu o cunoaste si nu cauta sa o inteleaga, probabil
pentru ca prin traditie ea este arbitrara si imprevizibila.
*-*
Una din cauzele greu de surmontat pentru armonia dintre oameni este raportul lor
cu momentul prezent. Unii sunt mai dependenti de trecut altii de viitor. In
toate cazurile vorbim bineinteles de imaginatia oamenilor pentru ca daca
trecutul si viitorul nu sunt absolut iluzorii, ele sunt percepute in orice caz
cu un grad absolut particular de subiectivitate. Subiectivitate care face de
nerecunoscut pentru ceilalti caracterul ei de perceptie a trecutului sau
viitorului sau a prezentului �real�. De aici gilcealva ! - daca ceva anume ne-ar
determina totuşi să pricepem (percepem ) toti prezentul in mod identic
s-ar putea acumula incet datele unei constinte comune si am putea invata
termenii acestei perceptii ca pe un limbaj relevant si sincronizator.
Ce este prezentul, ce este clipa aceasta ? Cit de mult ne putem apropia de ea ?
In ce mod descoperirea ei ne resincronizeaza cu ceilalti si cu ora exacta a
divinitatii ? Ce este aceasta iluminare, trezire din nesfirsita acumulare de
reverii si date subiective ? Cit rau si distorsiune aduc ele relatiei
noatre cu ceilalti si structurii noatre identitare ? Cred ca acesta poate fi
retinut ca argument pentru functia revelatiei si experientei religioase ca
gernerator identitar, ca origine a identitatii. Mai sunt si alte argumente
bineinteles.
*-*
Instrainarea de bun simt si de pudoare are de a face cu instrainarea de Dumnezeu
�necredinta care duce la Necredinta, despartirea si moartea survenita la pacatul
originar. Omul ramine ca o manusa abandonata si are de optat intre
*constientizarea dureroasa a ratarii si lipsei de semnificatie,
(fericirile-Mat.5) *anarhie si nihilism sau *mimetism traditional (imbracarea
minusei pe bratul unui manechin lipsit de viata)
*-*
Predica principala a parintilor pentru copii contine lucrurile pe care n-au vrut
ei sa le invete de la parintii lor.
*-*
Metro la metru !Imi imaginez un supermarket (cel mai super) inundat pina sus si
pus la fiert. Ce supa dom� le, ce supa...
*-*
Deci : peste pamintul bunicilor nostri parintii nostri au intins un cer- si
acesta a fost pamintul nostru... se poate spune si invers : Peste cerul
bunicilor nostri parintii nostri au coborit pamintul si zloata aceea ni s-a
parut noua cer...
*-*
m-ati vazut tremurind
furisat pe linga gardul
existentei mele ?
Se fac operatii grele acolo,
Cu briciul, ziua de moarte
Nesfirsit se desparte.
M-ati vazut sincopat ca o silaba
Fortuita in rindul de jos
-numitorul comun
fara umbra si glas alergind ?
Era un o fanfara in clopotul acela
cuprins de ghetarul de piatra
si eu
asteptam pironit
doar o soapta,
Ati vazut?
Galaxii de angosa
Mistuite-n papucii de casa...
scrisul
Se poate oare spune ca scrisul este
inconsecventa pagini albe
care, prea fragila pentru lumea ei,
nu isi poate depasi experientele si
ele ii ramin, i se impun si imprima
(asemenea unor cicatrici partial lizibile)
povestile altora ?
Probabil ca fiecare culoare are pretul ei pentru libertate,
poate ca orice scris maculeaza ceva.
Poate ca magna clocotind ne-ar ierta
cutezanta de-a scrie,
si-ar pemite � perimetrul � nostru
cum muntii isi permit o boare, lacrima de granit
� de la viata spre viata �
un infinit, intre doua vecii.
(sa citesti si sa scrii)
Desigur, daca am scrie pe apa -
scufundindu-ne - noi insine,
ne mai supravietuind experientei,
unindu-ne cu victima noastra intr-un destin.
poate pestii de aur ar licarii tacuti mai apoi,
pe sub ape
ca niste legende visate de toti
la persoana intii.
Patinam alfabetul pe un lac inghetat
- ce este scrisul de fapt ?
inconsecventa pagini albe
care, prea fragila pentru lumea ei,
nu isi poate depasi experientele si
ele ii ramin, i se impun si imprima
(asemenea unor cicatrici partial lizibile)
povestile altora ?
Probabil ca fiecare culoare are pretul ei pentru libertate,
poate ca orice scris maculeaza ceva.
Poate ca magna clocotind ne-ar ierta
cutezanta de-a scrie,
si-ar pemite � perimetrul � nostru
cum muntii isi permit o boare, lacrima de granit
� de la viata spre viata �
un infinit, intre doua vecii.
(sa citesti si sa scrii)
Desigur, daca am scrie pe apa -
scufundindu-ne - noi insine,
ne mai supravietuind experientei,
unindu-ne cu victima noastra intr-un destin.
poate pestii de aur ar licarii tacuti mai apoi,
pe sub ape
ca niste legende visate de toti
la persoana intii.
Patinam alfabetul pe un lac inghetat
- ce este scrisul de fapt ?
scripca
Stafia muta si inofensiva
Sta linga drum ca un copac care nu mai
danseaza cu nimeni,
nu mai tresare stingher la nici o
caravana, la nici o
cavalcada
Incendiile apusului nu-i mai
dijmuiesc nici o lacrima.
Copacul ciung si inorog
nici nu mai poate exista- de fapt,
vorbeam despre stafii-
dar sta acolo nemiscat:
Apocalipsa lipsa
Stafia trista e "un dat".
Pe care Noe l-a taiat
Sa-si faca-n ploaie barca lui
Iar mai apoi, cind lacrimile s-au zvintat
Ne-nduplecat de linga drum
Copacul s-a mai rastignit odat"
In scripca muta de acum
Sta linga drum ca un copac care nu mai
danseaza cu nimeni,
nu mai tresare stingher la nici o
caravana, la nici o
cavalcada
Incendiile apusului nu-i mai
dijmuiesc nici o lacrima.
Copacul ciung si inorog
nici nu mai poate exista- de fapt,
vorbeam despre stafii-
dar sta acolo nemiscat:
Apocalipsa lipsa
Stafia trista e "un dat".
Pe care Noe l-a taiat
Sa-si faca-n ploaie barca lui
Iar mai apoi, cind lacrimile s-au zvintat
Ne-nduplecat de linga drum
Copacul s-a mai rastignit odat"
In scripca muta de acum
salutari din vacanţa!
Paradisul
e orbul care noaptea asta a visat o stea,
Niciodata n-a vazut o zare, o umbra- ceva...
Dar noaptea asta a visat- o stea,
O pasare de foc si la lumina ei
Un val, leganind rasaritul acesta plapind
ca un licurici fara pret scornind din neant dimineti.
Paradisul,
E orbul meu de neoprit,
Care-a visat, care-a visat un Chip,
(vacarmul unei lumi intregi din care n-a-nteles nimic e iadul care l-a orbit)
Dar noaptea, noaptea cu sarutul ei
Il soarbe-n al treilea rai...
Stiu ca zimbiti dar eu v-am spus-
De ce mi-e orbul fara grai.
e orbul care noaptea asta a visat o stea,
Niciodata n-a vazut o zare, o umbra- ceva...
Dar noaptea asta a visat- o stea,
O pasare de foc si la lumina ei
Un val, leganind rasaritul acesta plapind
ca un licurici fara pret scornind din neant dimineti.
Paradisul,
E orbul meu de neoprit,
Care-a visat, care-a visat un Chip,
(vacarmul unei lumi intregi din care n-a-nteles nimic e iadul care l-a orbit)
Dar noaptea, noaptea cu sarutul ei
Il soarbe-n al treilea rai...
Stiu ca zimbiti dar eu v-am spus-
De ce mi-e orbul fara grai.
profu' de cinica
Daca e sa interpretam ce spune ap. Pavel despre casatorie - ea este, in mare,
dedicata partii nejertfite din noi (pentru a fi jertfite sau consumate), dupa
cum Biserica este mediul partii noastre jertfite.
*-*
MaNelu lingusea o piramida
Tacut si candid ca un pui
Visa ca marea si batrina caramida
Sa-si mute umbra-n palma lui
Naluca de granit, cu
Simburele putrezit in vintre
Induiosata se-nvoi cuminte
Dar Soarele neintrebind pe nimeni
Isi dete slava tuturor
Pastrindu-si umbra pentru sine.
Insinuanta
Moarte ambulanta
Cu nimbul tau de farsa eleganta
Tu tie iti inchini
obolul meschin
MaNelu
blestemu
Strecurat pe sub usa
la orice festin
*-*
Cu totii traim mai multe biografii paralele - Moise, de pilda, intr-una dintre
ale sale, a lovit o data si s-a facut bine peste 40 de ani, cind a mai lovit o
data i- a fost fatal pentru ca a murit din asta. Dumneavoastra cum stati cu
datul?
dedicata partii nejertfite din noi (pentru a fi jertfite sau consumate), dupa
cum Biserica este mediul partii noastre jertfite.
*-*
MaNelu lingusea o piramida
Tacut si candid ca un pui
Visa ca marea si batrina caramida
Sa-si mute umbra-n palma lui
Naluca de granit, cu
Simburele putrezit in vintre
Induiosata se-nvoi cuminte
Dar Soarele neintrebind pe nimeni
Isi dete slava tuturor
Pastrindu-si umbra pentru sine.
Insinuanta
Moarte ambulanta
Cu nimbul tau de farsa eleganta
Tu tie iti inchini
obolul meschin
MaNelu
blestemu
Strecurat pe sub usa
la orice festin
*-*
Cu totii traim mai multe biografii paralele - Moise, de pilda, intr-una dintre
ale sale, a lovit o data si s-a facut bine peste 40 de ani, cind a mai lovit o
data i- a fost fatal pentru ca a murit din asta. Dumneavoastra cum stati cu
datul?
nocturna
Baciul
Stai printre gindurile mele
Cum statea Daniel in groapa cu lei
Ramii printre clipele mele, printre vise
Naluci si furtuni, dorinti de nebun
Nemiscat te rog sa astepti
Somnul acestor fiare
Cristoase, numai pacea Ta
Se'nfiripa din ierburi amare
Mai tare ca dangatul mortii
Hohotind peste mari si mariri
Revarsat in tenebrele mintii,
Purtat pretutindeni in ghiare
Ca o duhoare de fiare
Numai Tu sa veghezi cum priveghea Cuvintul
Intiul neant,
Te rog sa m-astepti cum un strajer asteapta dimineata
Nu este mult de la sarpe la miel
Te rog sa mai stai
pina'n zorii promisului rai
Cind leii vor paste smeriti printre psalmi
Toate curg, toate mor, toate-apun
Dar Te rog, Tu sa stai!
Stai printre gindurile mele
Cum statea Daniel in groapa cu lei
Ramii printre clipele mele, printre vise
Naluci si furtuni, dorinti de nebun
Nemiscat te rog sa astepti
Somnul acestor fiare
Cristoase, numai pacea Ta
Se'nfiripa din ierburi amare
Mai tare ca dangatul mortii
Hohotind peste mari si mariri
Revarsat in tenebrele mintii,
Purtat pretutindeni in ghiare
Ca o duhoare de fiare
Numai Tu sa veghezi cum priveghea Cuvintul
Intiul neant,
Te rog sa m-astepti cum un strajer asteapta dimineata
Nu este mult de la sarpe la miel
Te rog sa mai stai
pina'n zorii promisului rai
Cind leii vor paste smeriti printre psalmi
Toate curg, toate mor, toate-apun
Dar Te rog, Tu sa stai!
muntele din pantof sau cealalta treime
Eternitatea este ca lucrurile scumpe si frumoase laolalta cu cele josnice si
urite, cele gratuite si prea multe din cele ce nu se pot vinde sau cumpara vor
fi petrolul si gazele unei lumi viitoare. In amurgul ei, ea le va descoperii
premonitoriu utilitatea si le va folosi pentru propriul salt in Eternitate. Asta
este Eternitatea- propriul sau combustibil.
Pina cind
soarele va ramine simbol
Si poamele sa vor face zurgalai ori talangi
Clopotind in copaci impietriti
Pina cind
popi si papi inoxidabili zgiriind amintirea
Ca o coaja de piine linga verbul < infrint >
Pina cind
ultima soapta isi va ajunge din urma propriul gind
Pina cind
muntii cei falnici in ochi
Pulbere vor ramine adusa de vint
Pina cind
numai Tu secera-vei iubire din
Negrul pamint
*-*
muntele din pantof sau cealalta treime
Rar se intimpla ca o cometa sa-si inghita coada dar cind acest lucru se intimpla
- se naste un inel de logodna. Deci, o treime de ingeri cazuti, o treime
credinciosi din Iubire.
De fapt as fi vrut sa stiu ceva despre celalta treime, treimea a doua, treimea
de ingeri ai iubirilor ratate oarecum inocent pe care va trebui s-o impartim in
trei (cum si-a impartit Nichita pusca). Asta va fi mereu cea mai greu de inteles
treime si de altfel singura pe care o tot numaram. Vocatia lor inexplicabila
complica toata geometria cu o ploaie de vopsea absurda. Nu cred ca ingerii astia
cad, eu cred ca aluneca, picotind mereu imprastie cosmare. Probabil fara sa
vrea- prezenta lor e fier la busola. Credeti-ma : sunt cei mai ignorati sau se
pune in dreptul lor ceva de mintuiala, (antropomorfic) cum ar fi : Deficit de
comunicare, defazaj temporal/spatial un fel de contra-inspiratie, o enclava a
sinelui (inainte de eclozare) o competitie mioapa pentru initiativa, o pripa
intretinuta, un calambur in pustie si tot asa., oricine-ar mai putea insira
fapte sau nume aici. Ei bine, aceste sincope si ezitari absolut trecatoare vreau
sa le reclam aici- nu este drept sa scape nenumiti ingerii acestor ursite
urite, cele gratuite si prea multe din cele ce nu se pot vinde sau cumpara vor
fi petrolul si gazele unei lumi viitoare. In amurgul ei, ea le va descoperii
premonitoriu utilitatea si le va folosi pentru propriul salt in Eternitate. Asta
este Eternitatea- propriul sau combustibil.
Pina cind
soarele va ramine simbol
Si poamele sa vor face zurgalai ori talangi
Clopotind in copaci impietriti
Pina cind
popi si papi inoxidabili zgiriind amintirea
Ca o coaja de piine linga verbul < infrint >
Pina cind
ultima soapta isi va ajunge din urma propriul gind
Pina cind
muntii cei falnici in ochi
Pulbere vor ramine adusa de vint
Pina cind
numai Tu secera-vei iubire din
Negrul pamint
*-*
muntele din pantof sau cealalta treime
Rar se intimpla ca o cometa sa-si inghita coada dar cind acest lucru se intimpla
- se naste un inel de logodna. Deci, o treime de ingeri cazuti, o treime
credinciosi din Iubire.
De fapt as fi vrut sa stiu ceva despre celalta treime, treimea a doua, treimea
de ingeri ai iubirilor ratate oarecum inocent pe care va trebui s-o impartim in
trei (cum si-a impartit Nichita pusca). Asta va fi mereu cea mai greu de inteles
treime si de altfel singura pe care o tot numaram. Vocatia lor inexplicabila
complica toata geometria cu o ploaie de vopsea absurda. Nu cred ca ingerii astia
cad, eu cred ca aluneca, picotind mereu imprastie cosmare. Probabil fara sa
vrea- prezenta lor e fier la busola. Credeti-ma : sunt cei mai ignorati sau se
pune in dreptul lor ceva de mintuiala, (antropomorfic) cum ar fi : Deficit de
comunicare, defazaj temporal/spatial un fel de contra-inspiratie, o enclava a
sinelui (inainte de eclozare) o competitie mioapa pentru initiativa, o pripa
intretinuta, un calambur in pustie si tot asa., oricine-ar mai putea insira
fapte sau nume aici. Ei bine, aceste sincope si ezitari absolut trecatoare vreau
sa le reclam aici- nu este drept sa scape nenumiti ingerii acestor ursite
martorul tacut
POST
Consusbstantierea este ca
Fecioara a fost martirizata de
apartinatori-
Post modern adica post mortem.
Se facea ca, fara de prihana
fata-
Pierduta in candoarea ei fu
declarata
Clinic moarta.
Cum va spuneam- vreo citva insi
Hraneau acuma parti din ea
Si era perla-n rostul lor
Pacatul viu n-o atingea dar
o n'gropa
Ca pe-o stafie 'ntr-un ulcior.
Consusbstantierea este ca
Fecioara a fost martirizata de
apartinatori-
Post modern adica post mortem.
Se facea ca, fara de prihana
fata-
Pierduta in candoarea ei fu
declarata
Clinic moarta.
Cum va spuneam- vreo citva insi
Hraneau acuma parti din ea
Si era perla-n rostul lor
Pacatul viu n-o atingea dar
o n'gropa
Ca pe-o stafie 'ntr-un ulcior.
Jurnal - pagina de serviciu
Doamne stau aici pe cheltuiala Ta, nu ma da ochilor si gindurilor mele, nu ma
parasi printre dorintele mele, destul m-au hacuit si m-au umplut de singe...
Destul m-au sters si m-au micsorat in regresia unei copilarii inverse,
contestindu-ma pina la nimic, exact aceste facultati care ar fi trebuit sa ma
ridice in picioare. De ce sa renunti la planurile Tale si la fagaduintele (mai
pesus de cuvinte) pe care mi le-ai aratat cu atita bunatate Tu care esti
neinfrint, neumilit si nerefuzat niciodata in Iubirea Ta !
*-*
Incertitudinea ca pedeapsa pentru toate pacatele mele...
*-*
Viata ca o singura ascensiune ca o singura frenezie. Toti cei care s-au adunat
intr-o singura cauza intr-un singur vis -care n-avea cum sa nu-i ignore pe
ceilalti sau macar valorile lor traditionale intr-o radicala si atemporala
revolutie ' postmoderna "- absorbiti de o implozie interioara, exploratoare si
imploratoare, cultivind orice detaliu al eu-lui lor, exhibind orice simtire,
fara teama, fara rezerve, fara preocupare pentru consecinte, fara semene sau
puncte cardinale, orbecaind ca un unicelular spre ziua de miinie, spre
urmatoarea fraza, inviind la fiecare pas din neanturile oricarui labirint sau
cimitir, toti care au trait astfel de la Moise la Cristos sau Hitler au
polarizat si revolutionat lumea intr-o competitie care nu le-a apartinut
niciodata pentru ca datele de start si final erau mai importante decit
caracterul si capacitatile lor . Instinctul imi spune ca acesta norma,
exceptionala pina acum, va fi norma de supravietuire in viitor cind datele de
start si de final ale tuturor ne vor prescrie fara optiune un astfel de destin,
cu un singur angajament personal si imprescriptibil cu o singura stea si o
singura noapte. Incinsi intr-o miscare brwoniana oameni zilei de miine nu vor
mai putea fi guvernati sau cuprinsi decit intr-o singura piesa a carui final
vulcanic si escatologic va incepe deodata in toate suflarile vieti pe Pamint.
Ce este mai mare deci trecutul (cu traditii, pedagogia istoriei, sedimentele si
cutumele culturale) sau Viitorul?
Exista o sintagma pentru aceasta dilemma fara iesire? Uneori putem sa ne alegem
zeii pe care sa-I veneram dar trecutul (adica datele de start si final) nu-l mai
poate alege nici un muritor.
*-*
Inspiratia este capacitatea de a intra in dialog cu cititorii in momentul in
care scrii -sau inainte de aceast moment.
*-*
Celor neseriosi, Domnul le da probleme serioase.
*-*
Ma tem, oare pina cind, de cea ce sunt si de Cel ce Esti.
*-*
Inainte de a fi cunoscuti dupa nume suntem cunoscuti de Domnul dar si de oameni
prin altii. Prin cei cunoscuti mai dinainte, prin ceea ce suntem prin jertfa sau
ratacirea lor, suntem cunoscuti prin cei ce ne recomanda activ si prin cei ce
ne contrazic. Ce fel de dusmani sunt cei de care ne-am invrednicit? Ce fel de
prieteni? Ce argumente au cei ce (ne) vorbesc si ce spera ei?
*-*
Dumenzeu ne vorbeste prin puterea si mijloacele pe care ni le-a dat ca sa facem
ce este bine.
*-*
Daca moartea inseamna despartire ma intreb daca printre noi nu cumva este mai
multa moarte decit viata.in sensul ca dezbinarea dintre frati este mai dominanta
decit ceea ce ii uneste constient si de buna voie (ca dragostea).
*-*
sunt un om echilibrat - in sensul ca am pierdut cit am cistigat.
*-*
N-am cum separa in text diferitele momente cind imi vine sa-mi scrijelesc un
jurnal "explicativ" asa ca voi tot schimba fontii. Schimbarea este pina la urma
singurul motiv pentru care scriu. Deci care e schimbarea de consemnat?
Trebuie sa admit pina la urma ca timpul are, poate avea un aport in maturizarea
noastra, oricit de straniu intre celelelalte daruri cu care nu ne putem mindri
pur si simplu pentru ca le-am primit si nu le-am obtinut, maturitatea mi se pare
o virtualizare a fondului realitatii care nu te mai lasa la discretia pasiunii
si impulsurilor si te scoate din miopia ta facindu-te capabil sa evaluezi
circumstantele si eliberindu-te de propria gravitatie. Virsta incepe sa mi se
para un drum spre multe fagaduinte si iata-ma iarasi (pentru a cita ora in
viata?)ca un copil depasit de cadourile primite prea complicate pentru a le
stapini, prea fascinante pentru a le parasi. si cine si-ar putea parasi vista si
pentru cit timp?-oricit de obosit ar fi la un moment dat de discernamintul
dobindit.
Nu te bizui pe slabiciunea, pacatele, neputinta sau pe prostia chiar a celui ce
se roaga - pentru ca Dunmezeul lui stie sa rida de tine mai eficace decit este
sigurata dispretului tau.
*-*
Mai intii Domnul m-a luat din lut apoi din mine insumi
*-*
"Poate ca farmecul si candoarea involuntara a tinerilor are un temei in
lacrimile nesterse, in suferinta oarba a parintilor. Poate ca exista o relatie
cuantica a eticii universale care ne face interdependenti ca un nesfirsit proces
moral care-si traieste sentintele deodata cu libertatea. Cuvintele nu acopar
poate, decit rarele spatii goale dintre suferinta si iubire, dintre uitare si
renastere, rasparul imperceptibil dintre doua batai de inima a Universului
nostru "constient".
parasi printre dorintele mele, destul m-au hacuit si m-au umplut de singe...
Destul m-au sters si m-au micsorat in regresia unei copilarii inverse,
contestindu-ma pina la nimic, exact aceste facultati care ar fi trebuit sa ma
ridice in picioare. De ce sa renunti la planurile Tale si la fagaduintele (mai
pesus de cuvinte) pe care mi le-ai aratat cu atita bunatate Tu care esti
neinfrint, neumilit si nerefuzat niciodata in Iubirea Ta !
*-*
Incertitudinea ca pedeapsa pentru toate pacatele mele...
*-*
Viata ca o singura ascensiune ca o singura frenezie. Toti cei care s-au adunat
intr-o singura cauza intr-un singur vis -care n-avea cum sa nu-i ignore pe
ceilalti sau macar valorile lor traditionale intr-o radicala si atemporala
revolutie ' postmoderna "- absorbiti de o implozie interioara, exploratoare si
imploratoare, cultivind orice detaliu al eu-lui lor, exhibind orice simtire,
fara teama, fara rezerve, fara preocupare pentru consecinte, fara semene sau
puncte cardinale, orbecaind ca un unicelular spre ziua de miinie, spre
urmatoarea fraza, inviind la fiecare pas din neanturile oricarui labirint sau
cimitir, toti care au trait astfel de la Moise la Cristos sau Hitler au
polarizat si revolutionat lumea intr-o competitie care nu le-a apartinut
niciodata pentru ca datele de start si final erau mai importante decit
caracterul si capacitatile lor . Instinctul imi spune ca acesta norma,
exceptionala pina acum, va fi norma de supravietuire in viitor cind datele de
start si de final ale tuturor ne vor prescrie fara optiune un astfel de destin,
cu un singur angajament personal si imprescriptibil cu o singura stea si o
singura noapte. Incinsi intr-o miscare brwoniana oameni zilei de miine nu vor
mai putea fi guvernati sau cuprinsi decit intr-o singura piesa a carui final
vulcanic si escatologic va incepe deodata in toate suflarile vieti pe Pamint.
Ce este mai mare deci trecutul (cu traditii, pedagogia istoriei, sedimentele si
cutumele culturale) sau Viitorul?
Exista o sintagma pentru aceasta dilemma fara iesire? Uneori putem sa ne alegem
zeii pe care sa-I veneram dar trecutul (adica datele de start si final) nu-l mai
poate alege nici un muritor.
*-*
Inspiratia este capacitatea de a intra in dialog cu cititorii in momentul in
care scrii -sau inainte de aceast moment.
*-*
Celor neseriosi, Domnul le da probleme serioase.
*-*
Ma tem, oare pina cind, de cea ce sunt si de Cel ce Esti.
*-*
Inainte de a fi cunoscuti dupa nume suntem cunoscuti de Domnul dar si de oameni
prin altii. Prin cei cunoscuti mai dinainte, prin ceea ce suntem prin jertfa sau
ratacirea lor, suntem cunoscuti prin cei ce ne recomanda activ si prin cei ce
ne contrazic. Ce fel de dusmani sunt cei de care ne-am invrednicit? Ce fel de
prieteni? Ce argumente au cei ce (ne) vorbesc si ce spera ei?
*-*
Dumenzeu ne vorbeste prin puterea si mijloacele pe care ni le-a dat ca sa facem
ce este bine.
*-*
Daca moartea inseamna despartire ma intreb daca printre noi nu cumva este mai
multa moarte decit viata.in sensul ca dezbinarea dintre frati este mai dominanta
decit ceea ce ii uneste constient si de buna voie (ca dragostea).
*-*
sunt un om echilibrat - in sensul ca am pierdut cit am cistigat.
*-*
N-am cum separa in text diferitele momente cind imi vine sa-mi scrijelesc un
jurnal "explicativ" asa ca voi tot schimba fontii. Schimbarea este pina la urma
singurul motiv pentru care scriu. Deci care e schimbarea de consemnat?
Trebuie sa admit pina la urma ca timpul are, poate avea un aport in maturizarea
noastra, oricit de straniu intre celelelalte daruri cu care nu ne putem mindri
pur si simplu pentru ca le-am primit si nu le-am obtinut, maturitatea mi se pare
o virtualizare a fondului realitatii care nu te mai lasa la discretia pasiunii
si impulsurilor si te scoate din miopia ta facindu-te capabil sa evaluezi
circumstantele si eliberindu-te de propria gravitatie. Virsta incepe sa mi se
para un drum spre multe fagaduinte si iata-ma iarasi (pentru a cita ora in
viata?)ca un copil depasit de cadourile primite prea complicate pentru a le
stapini, prea fascinante pentru a le parasi. si cine si-ar putea parasi vista si
pentru cit timp?-oricit de obosit ar fi la un moment dat de discernamintul
dobindit.
Nu te bizui pe slabiciunea, pacatele, neputinta sau pe prostia chiar a celui ce
se roaga - pentru ca Dunmezeul lui stie sa rida de tine mai eficace decit este
sigurata dispretului tau.
*-*
Mai intii Domnul m-a luat din lut apoi din mine insumi
*-*
"Poate ca farmecul si candoarea involuntara a tinerilor are un temei in
lacrimile nesterse, in suferinta oarba a parintilor. Poate ca exista o relatie
cuantica a eticii universale care ne face interdependenti ca un nesfirsit proces
moral care-si traieste sentintele deodata cu libertatea. Cuvintele nu acopar
poate, decit rarele spatii goale dintre suferinta si iubire, dintre uitare si
renastere, rasparul imperceptibil dintre doua batai de inima a Universului
nostru "constient".
ganduri de pe floppy A
A uri sau a iubi pe cineva este capacitatea spontana de a-l explora dintr-o
privire.
*-*
Sentimentul de inadecvare a barcii lui Noe intr-o lume inalta si arida.
Probabil sunt si exemple mai tari decit acesta dar la Noe dureaza si nu este
involuntar ci omul isi face si-si poarta crucea (ca pe un chivot al
sperantei, ca pe un sicriu al desartaciunii sale)
*-*
Ceea ce dezgrop in lectura ma dezgroapa in egala masura.
*-*
O, de-as putea sa Te ascult asa cum am eu nevoie sa fiu ascultat de Tine !
*-*
Ma simt ca un avion care a fost si baie si atelier de cizmarit si restaurant
si tribunal si stafie si gradina zoo (adica cusca de ciine) si submarin
gonflabil numai avion n-a apucat sa fie pentu ca desi este alimentat n-a
gasit pista si partile lui componente nu s-au armonizat niciodata in aceasta
mistuitoare ascensiune. Oare ce lipseste unui obiect ca sa devina verb
(zbor) ?
*-*
Paharul meu este plin de da peste el.intilnirea cu Dumnezeu este si
sarbatoatrea limitelor noastre, petrecerea sinelui pe un drum fara
intoarcere este
privire.
*-*
Sentimentul de inadecvare a barcii lui Noe intr-o lume inalta si arida.
Probabil sunt si exemple mai tari decit acesta dar la Noe dureaza si nu este
involuntar ci omul isi face si-si poarta crucea (ca pe un chivot al
sperantei, ca pe un sicriu al desartaciunii sale)
*-*
Ceea ce dezgrop in lectura ma dezgroapa in egala masura.
*-*
O, de-as putea sa Te ascult asa cum am eu nevoie sa fiu ascultat de Tine !
*-*
Ma simt ca un avion care a fost si baie si atelier de cizmarit si restaurant
si tribunal si stafie si gradina zoo (adica cusca de ciine) si submarin
gonflabil numai avion n-a apucat sa fie pentu ca desi este alimentat n-a
gasit pista si partile lui componente nu s-au armonizat niciodata in aceasta
mistuitoare ascensiune. Oare ce lipseste unui obiect ca sa devina verb
(zbor) ?
*-*
Paharul meu este plin de da peste el.intilnirea cu Dumnezeu este si
sarbatoatrea limitelor noastre, petrecerea sinelui pe un drum fara
intoarcere este
floarea patrata
Voi sunteti lumina lumii- Matei 5 :14
Viata ca aventura a unei raze de lumina trimisa sa travesrseze zilnic o padure
de oglinzi. Tot felul de trimiteri, driblinguri, paranteze si divagatii te
sustrag drumului tau pentru ca oglinda este in primul rind un obstacol si nu un
amplificator sau un martor lucid. Toate aceste ricosari dor si te consuma - este
sufletul tau, zborul visat, ingerul salvator de sperante ranit printre cioburile
acestui labirint , pina la apus cind ai incendiat toata padurea, crunt vamuit,
abia tirind scinteia vaga, restul unei infime proporti, iata scapi intr-un nou
rasarit.
Desigur, numai infrintii au amintiri dar ceva retii pina la urma si nu mai poti
uita cum nu ti-ai putea uita drumul si tinta : oglinda care te infrunta curmezis
dintre toate opunindu-te tie, aruncind in tine cu imaginea si conturul (un fel
de suma) tau, reprimindu-te si trimitindu-te inapoi la nimicul din care ai
indraznit. Cel mai banal, consecvent si inxpugnabil obstacol, oglinda-n care
Domnul vrea mereu sa bata-un cui din rastignirea Lui.
Viata ca aventura a unei raze de lumina trimisa sa travesrseze zilnic o padure
de oglinzi. Tot felul de trimiteri, driblinguri, paranteze si divagatii te
sustrag drumului tau pentru ca oglinda este in primul rind un obstacol si nu un
amplificator sau un martor lucid. Toate aceste ricosari dor si te consuma - este
sufletul tau, zborul visat, ingerul salvator de sperante ranit printre cioburile
acestui labirint , pina la apus cind ai incendiat toata padurea, crunt vamuit,
abia tirind scinteia vaga, restul unei infime proporti, iata scapi intr-un nou
rasarit.
Desigur, numai infrintii au amintiri dar ceva retii pina la urma si nu mai poti
uita cum nu ti-ai putea uita drumul si tinta : oglinda care te infrunta curmezis
dintre toate opunindu-te tie, aruncind in tine cu imaginea si conturul (un fel
de suma) tau, reprimindu-te si trimitindu-te inapoi la nimicul din care ai
indraznit. Cel mai banal, consecvent si inxpugnabil obstacol, oglinda-n care
Domnul vrea mereu sa bata-un cui din rastignirea Lui.
închinare
Inchinare
Locului Sfant pe care Moise
l-a calcat descult
ii cer iertarea smerit;
Pamantului sfant care m-a nascut
rupandu-ma din sine generos
si mi-a schimbat chipurile pe rand
ca banii vachi ce nu mai aveau cautare,
ii cer acum, intors cu fata spre el,
indurare,
pentru tot ce-am framantat
si strivit nepasator
cautand jocul acela de para
nemuritor
ma aplec si ma rog
pana-oi fi
rug de foc.
Locului Sfant pe care Moise
l-a calcat descult
ii cer iertarea smerit;
Pamantului sfant care m-a nascut
rupandu-ma din sine generos
si mi-a schimbat chipurile pe rand
ca banii vachi ce nu mai aveau cautare,
ii cer acum, intors cu fata spre el,
indurare,
pentru tot ce-am framantat
si strivit nepasator
cautand jocul acela de para
nemuritor
ma aplec si ma rog
pana-oi fi
rug de foc.
epilogul unei spovedanii
Toate inconsecventele si paradoxurile din relatia mea cu Dumnezeu le regasesc
intr-o forma explicita in relatiile mele cu oamenii. Ceea ce inseamna ca pacea
cu Dumnezeu temeinica si definitiva ar trebui sa insemne pacea cu toti oamenii
(cel putin)!
Pacatul meu nu loveste deci zidul orb si arbitrar al unor porunci ci natura si
esenta unei Prezente virtuatle si alsolute, singura Prezenta independenta si
obiectiva din Univers.Conflictul cu Ea implica conflictul cu mine si cu toate
aspectele Creatiei . Cum as putea sa mai am pace? Pe cine m-as putea supara ?
intr-o forma explicita in relatiile mele cu oamenii. Ceea ce inseamna ca pacea
cu Dumnezeu temeinica si definitiva ar trebui sa insemne pacea cu toti oamenii
(cel putin)!
Pacatul meu nu loveste deci zidul orb si arbitrar al unor porunci ci natura si
esenta unei Prezente virtuatle si alsolute, singura Prezenta independenta si
obiectiva din Univers.Conflictul cu Ea implica conflictul cu mine si cu toate
aspectele Creatiei . Cum as putea sa mai am pace? Pe cine m-as putea supara ?
drumul spre casa
Un om de zapada care la origine era un pahar de lacrimi resentimentare avind si
ghinionul unui egoism in expansiune (dupa cum se vede) -iata-l insurat cu o
doamna de zapada (de gheata, ma rog) care la origine era o citronada. <
Expansiunea > li s-a tras de la o falsa imagine de sine si de la alte acumulari
de himere si frustrare. Ce parere ar putea sa aiba un astfel de cuplu despre <
incalzirea globala > despre iminenta unei maxime < confluente > cu pretul unei
maxime demistificari ?
*-*
Cit esti tinar esti prezentat dupa parinti, mai pe urma dupa copii, nici n-ai
putea fi cunoscut mai bine altfel.
*-*
Dragostea este cind Dumnezeu se ascunde in cineva care nu te cunoaste.
*-*
Avem nevoie de ceilalati pentru ca fiecare om are in sine o parte a paradisului
pierdut si singura noastra sansa de a-l reconstitui este sa cistigam
participarea daruita a tuturor (citor mai multi) printr-o participare daruita.
Sa va spun ca si infernul este risipit in toti si intr-o partasie dezlantuita
oamenii pot reconstitui si intruchipa infernul ? O sa-mi spuneti ca fac
politica. Exact asta si fac dar ma straduiesc sa o fac pentru un mandat mai lung
decit noptile unei legislaturi.
*-*
Locuiesc fintina unui telescop, ma rog, telescopul unei fintini.Distanta de la
apa la stele, de la mine la apa sau de la mine la mine insami este truda
intregii mele vieti.
*-*
Este un truism ca "oglinda nu mai e ce-a fost cindva"? Ei bine, nici moartea nu
mai e ce-a fost . Era un ghem de ate, si pareri inodate cu panglici si
nesfirsite liane sordide si constipate, impletite cu filigrame si salcii
plingatoare, manusa unui miriapod tesuta ( "in chip tainic") din matasa broastei
ca un pintec ce-a inghtit toate literele si semnele pamintului crescind ca
plamada "a"-sfintitului.
Moartea este de fapt, dragilor, o suma a umbrelor, un templu al fanteziei
ironice ce-si trimite ingerii sa schimbe locul cu noi intr-un dans balans care
ne deconspira. Un inger care ne hiperbolizeaza toate trasaturile in chip ideal
si fabulos, un sinonim despagubitor pentru toate asteptarile, nostalgiile si
ratarile noastre (uneori agatam copiilor nostri acesta imagine: a revansei
noastre).Toate chipurile si identitatile noastre sunt aproximative pina la raza
ei care ne surprinde (ne "imortalizeaza"- nu-i asa?) precis si definitiv. Cred
ca am mai spus si alta data: moartea este suprema identificare a omului cu sine
insasi, un Sine refuzat , interzis si reprimat intotdeauna pina in clipa
desavirsirii fiecaruia.
ghinionul unui egoism in expansiune (dupa cum se vede) -iata-l insurat cu o
doamna de zapada (de gheata, ma rog) care la origine era o citronada. <
Expansiunea > li s-a tras de la o falsa imagine de sine si de la alte acumulari
de himere si frustrare. Ce parere ar putea sa aiba un astfel de cuplu despre <
incalzirea globala > despre iminenta unei maxime < confluente > cu pretul unei
maxime demistificari ?
*-*
Cit esti tinar esti prezentat dupa parinti, mai pe urma dupa copii, nici n-ai
putea fi cunoscut mai bine altfel.
*-*
Dragostea este cind Dumnezeu se ascunde in cineva care nu te cunoaste.
*-*
Avem nevoie de ceilalati pentru ca fiecare om are in sine o parte a paradisului
pierdut si singura noastra sansa de a-l reconstitui este sa cistigam
participarea daruita a tuturor (citor mai multi) printr-o participare daruita.
Sa va spun ca si infernul este risipit in toti si intr-o partasie dezlantuita
oamenii pot reconstitui si intruchipa infernul ? O sa-mi spuneti ca fac
politica. Exact asta si fac dar ma straduiesc sa o fac pentru un mandat mai lung
decit noptile unei legislaturi.
*-*
Locuiesc fintina unui telescop, ma rog, telescopul unei fintini.Distanta de la
apa la stele, de la mine la apa sau de la mine la mine insami este truda
intregii mele vieti.
*-*
Este un truism ca "oglinda nu mai e ce-a fost cindva"? Ei bine, nici moartea nu
mai e ce-a fost . Era un ghem de ate, si pareri inodate cu panglici si
nesfirsite liane sordide si constipate, impletite cu filigrame si salcii
plingatoare, manusa unui miriapod tesuta ( "in chip tainic") din matasa broastei
ca un pintec ce-a inghtit toate literele si semnele pamintului crescind ca
plamada "a"-sfintitului.
Moartea este de fapt, dragilor, o suma a umbrelor, un templu al fanteziei
ironice ce-si trimite ingerii sa schimbe locul cu noi intr-un dans balans care
ne deconspira. Un inger care ne hiperbolizeaza toate trasaturile in chip ideal
si fabulos, un sinonim despagubitor pentru toate asteptarile, nostalgiile si
ratarile noastre (uneori agatam copiilor nostri acesta imagine: a revansei
noastre).Toate chipurile si identitatile noastre sunt aproximative pina la raza
ei care ne surprinde (ne "imortalizeaza"- nu-i asa?) precis si definitiv. Cred
ca am mai spus si alta data: moartea este suprema identificare a omului cu sine
insasi, un Sine refuzat , interzis si reprimat intotdeauna pina in clipa
desavirsirii fiecaruia.
Dor
Doamne,
de nazuinta acestor vulcani Te rog sa Te induri...
n-au facut niciodata ceva bun:
un vers rezonabil,
macar un cuvint n-au rostit,
sa-i poata lumea citi,
sa-i puna cineva intr-un raft
sa si-i poata cineva aminti inimplator.
Domesticiti ca un mormint
n-au fost
decit o clipa gloria numelui lor
Codri, pasuni, ape, zapezi
coplesesc ochiul uscat,
samsonul uitat,
al acestei mocnite dureri.
Bilbiiti si inoportuni
ei au stricat mereu
toate tacerile cu subinteles,
toate podurile zidite intre zile
din saruturi si flori iscusite.
-dar eu Te rog pentru dorul lor,
vulcanii mei cei stinsi,
ei stiu ceva despre toate acestea
cand surzi si orbi isi rabda paranteza lor
Cu ploaia dantuind a singe si foc
Doamne ce sus s-ar ridica,
Ce vesnici pasi -
stiu sa faca aceste mocnite dorinti.
De dedeparte venind
sa strapunga opintit
ogorul in care cresc amagiri si dureri
(intr-o noima - de-a valma)
scoarta si planul tuturor "planurilor" de fapt.
(Cine ar fi banuit ca ele cresc din nepasarea vulcanilor?)
Zboruri promise, eroi abisali sub fragilul covor
Si doarme atata aur pur in vorba lor...
Doamne, Ziua
in care soarele rasare din Pamint. ce inceput .
Mormitele pe care stam de le-ai trezi,
uitat, ascuns, nedreptatit,
aur amar arzind in zarea luminilor dintii
s-ar bucura de Umbra Ta.
Doamne ,
de nazuinta acestor vulcani sa Te 'nduri,
macar acum cind fructul tuturor s-a copt
si-orfanda ni s-ar cuveni sa-Ti fim
cu ceruri si pamint cu tot.
de nazuinta acestor vulcani Te rog sa Te induri...
n-au facut niciodata ceva bun:
un vers rezonabil,
macar un cuvint n-au rostit,
sa-i poata lumea citi,
sa-i puna cineva intr-un raft
sa si-i poata cineva aminti inimplator.
Domesticiti ca un mormint
n-au fost
decit o clipa gloria numelui lor
Codri, pasuni, ape, zapezi
coplesesc ochiul uscat,
samsonul uitat,
al acestei mocnite dureri.
Bilbiiti si inoportuni
ei au stricat mereu
toate tacerile cu subinteles,
toate podurile zidite intre zile
din saruturi si flori iscusite.
-dar eu Te rog pentru dorul lor,
vulcanii mei cei stinsi,
ei stiu ceva despre toate acestea
cand surzi si orbi isi rabda paranteza lor
Cu ploaia dantuind a singe si foc
Doamne ce sus s-ar ridica,
Ce vesnici pasi -
stiu sa faca aceste mocnite dorinti.
De dedeparte venind
sa strapunga opintit
ogorul in care cresc amagiri si dureri
(intr-o noima - de-a valma)
scoarta si planul tuturor "planurilor" de fapt.
(Cine ar fi banuit ca ele cresc din nepasarea vulcanilor?)
Zboruri promise, eroi abisali sub fragilul covor
Si doarme atata aur pur in vorba lor...
Doamne, Ziua
in care soarele rasare din Pamint. ce inceput .
Mormitele pe care stam de le-ai trezi,
uitat, ascuns, nedreptatit,
aur amar arzind in zarea luminilor dintii
s-ar bucura de Umbra Ta.
Doamne ,
de nazuinta acestor vulcani sa Te 'nduri,
macar acum cind fructul tuturor s-a copt
si-orfanda ni s-ar cuveni sa-Ti fim
cu ceruri si pamint cu tot.
Impostorul
"In ziua dintii a saptamini"
Arunca-ti pe fata un zimbet
Sa nu ti se vada la templu
Sinistru si neingenuchiat
Scheletul
Prea intelept sa mai cunosti bucuria
Glazurat* cum esti: suride
Nu este nimeni interesat de subrisul tau
Oare cind si de ce te-ai facut sinucigas de meserie?
Uitat in provincialismul intelectului si neiubirii
Mort de plictiseala
- incerci sa uiti ca ti-au luat licenta de emisie
si bunul simt le spune tuturor
ca ai datorii mari la stat
Deci ar cam trebui sa stai
Sa te opresti si sa cauti cit de cit
un temei pentru suris
-umilindu-te printre jucariile celorlalti
Pierdut cumva printre slugi: impostorul!
-poate Stapinul va scapa si peste tine
haina unei bucurii mari si senine,
cit cerul.
Arunca-ti pe fata un zimbet
Sa nu ti se vada la templu
Sinistru si neingenuchiat
Scheletul
Prea intelept sa mai cunosti bucuria
Glazurat* cum esti: suride
Nu este nimeni interesat de subrisul tau
Oare cind si de ce te-ai facut sinucigas de meserie?
Uitat in provincialismul intelectului si neiubirii
Mort de plictiseala
- incerci sa uiti ca ti-au luat licenta de emisie
si bunul simt le spune tuturor
ca ai datorii mari la stat
Deci ar cam trebui sa stai
Sa te opresti si sa cauti cit de cit
un temei pentru suris
-umilindu-te printre jucariile celorlalti
Pierdut cumva printre slugi: impostorul!
-poate Stapinul va scapa si peste tine
haina unei bucurii mari si senine,
cit cerul.
despre întrupare
" nascuti nu din singe, nici din voia firi lor nici din voia vreunui om ci din
Dumnezeu."
Suntem intrupati, nascuti din Dumnezeu ca niste fapturi noi si inca o data
suntem intrupati adica parte din Trupul lui Cristos, "botezati de un singur Duh
ca sa alcatuim un singur Trup."
Obsesia de a fi in esenta un aspect al altei personalitati care are printre
ipostazele ei nenumarate si aspecte cu iz de mort pirdute in savoarea celorlalte
mirosuri si sugestii...
Poate fi umilitor sa te stii parte din grimasa cuiva , un factor tranzitoriu si
ocazional pierdut intr-o claviatura infinita.
Dar daca, intimplator tocmai tu esti aspectul cu iz de mort chemat in dansul
unei iubiri totale . Dar daca tu esti cel nenumit, osindit la necunoastere
(adica sa nu cunosti si sa nu fii cunoscut) si ai fost botezat si constrins in
puterile unui metabolism despersonalizator?
"Domesticit" in firea unui Dumnezeu cu mult mai mare decit universal speciei
tale subterane cum ai putea sa regreti sau sa-ti amintesti macar dureroasa ta
metamorfoza numai pentru ca nenumarate aspecte ale personalitatii tale
-defrisate, topite, alungate ca fantasmele copilariei au fost silite sa cedeze
locul unui alt anotimp.
Dumnezeu."
Suntem intrupati, nascuti din Dumnezeu ca niste fapturi noi si inca o data
suntem intrupati adica parte din Trupul lui Cristos, "botezati de un singur Duh
ca sa alcatuim un singur Trup."
Obsesia de a fi in esenta un aspect al altei personalitati care are printre
ipostazele ei nenumarate si aspecte cu iz de mort pirdute in savoarea celorlalte
mirosuri si sugestii...
Poate fi umilitor sa te stii parte din grimasa cuiva , un factor tranzitoriu si
ocazional pierdut intr-o claviatura infinita.
Dar daca, intimplator tocmai tu esti aspectul cu iz de mort chemat in dansul
unei iubiri totale . Dar daca tu esti cel nenumit, osindit la necunoastere
(adica sa nu cunosti si sa nu fii cunoscut) si ai fost botezat si constrins in
puterile unui metabolism despersonalizator?
"Domesticit" in firea unui Dumnezeu cu mult mai mare decit universal speciei
tale subterane cum ai putea sa regreti sau sa-ti amintesti macar dureroasa ta
metamorfoza numai pentru ca nenumarate aspecte ale personalitatii tale
-defrisate, topite, alungate ca fantasmele copilariei au fost silite sa cedeze
locul unui alt anotimp.
desertuş ca desert
Ca sa mori fara ca "trupul sa-ti moara" - este suficient ca sa-ti fie luate,
sa-ti dispara obiectele idealuriolr tale asa cum se face nevazut un iepure alb
in zapada. Sa fii un pictor care nu-si pierde vazul ci noima lucrurilor vizibile
se pierde, se neantizeaza ; nu tu mori ci lumea ta carteziana, nu prin spatiu si
timp cit prin bunul simt si comunicarea intr-o solidaritate a destinului si
conditiei comune. Aceasta suspendare porneste ciclul in viata unei seminte ca un
asfintit care fara sa promita nimic isi ingroapa povestile intr-o distilerie cu
arome din ce in ce mai tari.
Conjugati si declinati la toate modurile si cazurile ne pierdem in cor subiectul
cu propozitie cu tot in vacarmul unui Babel de colaje aleatorii. Asa se
plamuieste linistea ! " Nu va voi lasa orfani Ma voi intoarce la voi " . Doamne,
Te rog vino singur de data aceasta.
*_*
Cred ca am descoperit cel mai important argument al modestiei cu care sunt
dator. Raul esential incomparabil cu tot ce este rau in jurul meu -vine din
mine. Mai mult, am convingerea ca raul putin, pe care il percep in jurul meu nu
este altceva decit proiectarea criteriului meu corupt, un ecou al sinelui meu
failibil. Ma gindesc la sarcofagul de beton al Cernobilului ca la o anologie
pentru moartea Domnului Isus care imi poate, singura, imbraca infirmitatea
otravitoare si ma poate face o prezenta acceptabila intre ceilalti.
sa-ti dispara obiectele idealuriolr tale asa cum se face nevazut un iepure alb
in zapada. Sa fii un pictor care nu-si pierde vazul ci noima lucrurilor vizibile
se pierde, se neantizeaza ; nu tu mori ci lumea ta carteziana, nu prin spatiu si
timp cit prin bunul simt si comunicarea intr-o solidaritate a destinului si
conditiei comune. Aceasta suspendare porneste ciclul in viata unei seminte ca un
asfintit care fara sa promita nimic isi ingroapa povestile intr-o distilerie cu
arome din ce in ce mai tari.
Conjugati si declinati la toate modurile si cazurile ne pierdem in cor subiectul
cu propozitie cu tot in vacarmul unui Babel de colaje aleatorii. Asa se
plamuieste linistea ! " Nu va voi lasa orfani Ma voi intoarce la voi " . Doamne,
Te rog vino singur de data aceasta.
*_*
Cred ca am descoperit cel mai important argument al modestiei cu care sunt
dator. Raul esential incomparabil cu tot ce este rau in jurul meu -vine din
mine. Mai mult, am convingerea ca raul putin, pe care il percep in jurul meu nu
este altceva decit proiectarea criteriului meu corupt, un ecou al sinelui meu
failibil. Ma gindesc la sarcofagul de beton al Cernobilului ca la o anologie
pentru moartea Domnului Isus care imi poate, singura, imbraca infirmitatea
otravitoare si ma poate face o prezenta acceptabila intre ceilalti.
declaratie tie!
Sub cerul faptelor mele,
- Tu singur stii unde locuiesc-
Ingropat pina in git in sufletul meu
ma ascund de rusine exact in ziua nuntii noastre,
oricum te-as numi
nu te cunosc,
osindit cum sunt la cuvinte,
numiti cum vreti aceasta asteptare:
viata nu e -
doar poveste,
povestea celor o mie si una
de morti,
adica povestea celor o mie si una
neizbutite invieri,
promise fiecare cumva,
intr-o sigura suma
ca o singura zi de fulgere,
povestea unui soare nenascut
ingropat de rusine in sufletul meu.
*-*
Iubirea depaseste credinta ; pentru credinta autentica este suficient sa crezi
fara vedere. Iubirea are nevoie de testul vederii. Sa vedem. daca mai iubesti
dupa ce vezi sau in ciuda a ceea ce vezi.
Iubirea te scoate din rindul lumii -ca la moarte : vin toti sa te vada, sa se
mire, sa te petreaca, probabil de la asta vine cuvintul "mire", ei se mira ca tu
iubesti intr-atit. Vin ca la mort sa te vada cum o stergi, cum iesi din coloana
cum declari ca te legi, ca te negi, ca ai gasit o poteca'n abis, un ocean
despre care toti au amintiri.Si ei au umblat in miini (destul de mult pentru
alura lor) unii mai umbla si acum : ii cunosti usor, pentru ca ei nu-ti zimbesc
de sus cu ochi prevestitori din cumpanarea cumpatata a celor pe picioarele lor,
firesti, dezmeticiti, dezvatati. Cei ce umbla in miini furati de o gravitatie
inversa abia daca ating ceva, ca un sunet, trec, ca o umbra pe care n-o agata
nimic, un vint, un duh despre care nu stii de unde vine si de ce, nici ce l-a
stirnit nici pina cind. Petrec si ei pe cineva, pe cind sunt petrecuti ? Eu nu
mai pot sa merg cu voi, cuvintele n-au mers niciodata mai departe. Va iubesc,
vreau sa zic, de aici incepe.
- Tu singur stii unde locuiesc-
Ingropat pina in git in sufletul meu
ma ascund de rusine exact in ziua nuntii noastre,
oricum te-as numi
nu te cunosc,
osindit cum sunt la cuvinte,
numiti cum vreti aceasta asteptare:
viata nu e -
doar poveste,
povestea celor o mie si una
de morti,
adica povestea celor o mie si una
neizbutite invieri,
promise fiecare cumva,
intr-o sigura suma
ca o singura zi de fulgere,
povestea unui soare nenascut
ingropat de rusine in sufletul meu.
*-*
Iubirea depaseste credinta ; pentru credinta autentica este suficient sa crezi
fara vedere. Iubirea are nevoie de testul vederii. Sa vedem. daca mai iubesti
dupa ce vezi sau in ciuda a ceea ce vezi.
Iubirea te scoate din rindul lumii -ca la moarte : vin toti sa te vada, sa se
mire, sa te petreaca, probabil de la asta vine cuvintul "mire", ei se mira ca tu
iubesti intr-atit. Vin ca la mort sa te vada cum o stergi, cum iesi din coloana
cum declari ca te legi, ca te negi, ca ai gasit o poteca'n abis, un ocean
despre care toti au amintiri.Si ei au umblat in miini (destul de mult pentru
alura lor) unii mai umbla si acum : ii cunosti usor, pentru ca ei nu-ti zimbesc
de sus cu ochi prevestitori din cumpanarea cumpatata a celor pe picioarele lor,
firesti, dezmeticiti, dezvatati. Cei ce umbla in miini furati de o gravitatie
inversa abia daca ating ceva, ca un sunet, trec, ca o umbra pe care n-o agata
nimic, un vint, un duh despre care nu stii de unde vine si de ce, nici ce l-a
stirnit nici pina cind. Petrec si ei pe cineva, pe cind sunt petrecuti ? Eu nu
mai pot sa merg cu voi, cuvintele n-au mers niciodata mai departe. Va iubesc,
vreau sa zic, de aici incepe.
consideratii mioape
Se pare ca virtualizarea Bisericii vii si nevazute ca ansamblu este din ce in ce
mai dificila. Bunaoara ap. Pavel ar fi avut probabil probleme daca ar fi vrut sa
devina un lider local si chiar daca s-ar fi putut impune undeva n-ar fi rezistat
mai mult de unul doua mandate (ma refer la bisericile fondate de el). Omul este
metafora Universului si este nevoie de multe generatii pentru a ilustra o
metafora a Divinitatii, metafora care se vrea o Analogie de fapt. Fie ca suntem
prea eterogeni, prea mindrii, prea imperfecti se pare ca avem nevoie de mai
multe elemente decit poate da o generatie ca sa ne gasim locul intr-un ansamblu
armonic ca Trupul viu si etern a lui Cristos. Revin la Pavel care are desigur
loc in Fiinta Bisericii dar greu l-ar putea asimila vreuna din bisericile locale
pe care le cunosc eu.
*_*
ma amuz găndindu-ma la felul in care o traducere gresita a unei teorii
(oare)care ar putea salva lumea sau macar criza ei de sens, morala si
certitudini; topica resorturilor si resurselor ei ultime la capriciul unei
virgule pe care nu se gaseste nimeni s-o puna gresit - dar nu oricum ci gresit
asa cum este toata existenta noastra: vag-sublim-ridicola, fatalitatea unui
lapsus, naivitatea subtila, firul de praf in vazul uriasului, gresala aceea
delicata ca o ironie amabila care ne frustreaza in ultima secunda de premiul
cunoasterii si al adevarului. Toata lumea stie ca nu suntem departe; ne mai
lipseste o gresala fericita (felix culpa), o eroare candida strecurata in somnul
manos din preajma morti cind ne vom dumiri ca viata n-a fost decit o gluma, la
distanta unei mici greseli de pacea intelesurilor divine.
mai dificila. Bunaoara ap. Pavel ar fi avut probabil probleme daca ar fi vrut sa
devina un lider local si chiar daca s-ar fi putut impune undeva n-ar fi rezistat
mai mult de unul doua mandate (ma refer la bisericile fondate de el). Omul este
metafora Universului si este nevoie de multe generatii pentru a ilustra o
metafora a Divinitatii, metafora care se vrea o Analogie de fapt. Fie ca suntem
prea eterogeni, prea mindrii, prea imperfecti se pare ca avem nevoie de mai
multe elemente decit poate da o generatie ca sa ne gasim locul intr-un ansamblu
armonic ca Trupul viu si etern a lui Cristos. Revin la Pavel care are desigur
loc in Fiinta Bisericii dar greu l-ar putea asimila vreuna din bisericile locale
pe care le cunosc eu.
*_*
ma amuz găndindu-ma la felul in care o traducere gresita a unei teorii
(oare)care ar putea salva lumea sau macar criza ei de sens, morala si
certitudini; topica resorturilor si resurselor ei ultime la capriciul unei
virgule pe care nu se gaseste nimeni s-o puna gresit - dar nu oricum ci gresit
asa cum este toata existenta noastra: vag-sublim-ridicola, fatalitatea unui
lapsus, naivitatea subtila, firul de praf in vazul uriasului, gresala aceea
delicata ca o ironie amabila care ne frustreaza in ultima secunda de premiul
cunoasterii si al adevarului. Toata lumea stie ca nu suntem departe; ne mai
lipseste o gresala fericita (felix culpa), o eroare candida strecurata in somnul
manos din preajma morti cind ne vom dumiri ca viata n-a fost decit o gluma, la
distanta unei mici greseli de pacea intelesurilor divine.
cloziiuna si ...intimitatea
La 11km de pamint deasupra turmelor de nori cu spinarile plecate poti fi un
inger sau o idee. Pamintul isusi se arata rar ca o fantoma asa ca te simti mai
degraba in gravitatia soarelui care, singur masoara ce se mai poate din
necuprinsul fascinant al vederii. Jucariile care plutesc lasind in urma dire
albe sunt vecini de calatorie, alte avioane ce-si vad de drum care incotro dar
observi o vreme un punct ce nu lasa nici o urma si pare sa tinteasca avionul
tau, naiv cum te stii nu insisti pentru ca oricum nu esti familiarizat cu astfel
de vectori si atipesti resemnat. O rumoare de neliniste a celorlati te trezeste
deodata. Asta chiar e ceva, pare tot mai limpede ca asteroidul care intuneca
jumatate de avion nu poate fi evitat, el vine de undeva din stinga, din spate si
ne va ajunge in curind. Pare ca umple repede intregul cer si simti ca o astfel
de coliziune nu a mai imaginat nimeni vreodata. Cel mai ciudat dintre toate este
reactia avionului care nu trepideaza si se comporta de parca nici o turbulenta
sau curent nu i-ar ameninta navigarea. Intradevar asteroidul are o atmosfera
densa care incetineste lent zborul avionului si aterizam pe nesimtite, ca un
copil furat de-un somn copilaresc in bratele tatului sau. Abia apoi se va
dovedi ca asteroidul nu fusese o planeta oarecare ci una coplesitoare, Pamintul
nostru abia daca s-ar invrednici sa fie un fir de praf pe o plaja a sa. Ce s-a
facut cu voi, nu pot sti .Au trecut mii de ani de cind am pornit sa dam un prim
ocol si iata ca suntem abia la inceput ba chiar ni se pare ca aceasta lume nu
poate avea nici o margine inafara noastra.
Nu se poate asa ceva, nu pot exista dimensiuni si scale atit de imense care sa
descalifice in aceasta proportie tot ce stim si tot ce putem noi pricepe (ar
spune cineva). O asemenea surpriza nu se poate sa nu se anunte cumva. Vedeti,
tocmai aceasta este concluzia mea pe care uite - o livrez dinainte: daca exista
o asemenea dimnesiune ea poate furniza o asemenea surpriza. Norma relatiei cu o
asemenea dimensiune este imprvizibilul si surpriza absoluta si nu coerenta cu
natura intelegerii noastre..
Poate ca e doar preambulul unei profetii, un vis sau o dorinta, o intuitie, -
oricum ar fi, tine de noua mea virsta sa nu mai numar posibilele sanse sau
elanuri ale trecutului sa nu mai fiu furat de mari fagaduinte sau izbinzi eroice
sau in orice caz de urgentele profitabile ale prezentului ci un astru imens si
minunat imi ridica ochii din ce mai frecvent ca o chemare care abia daca ma mai
ingaduie printre jucariile si capriciile acestei sorti sarace.
*-*
Analogia dintre compensarea poluarii genetice si compensarea constintelor morale
: informatia compromisa este corectata reciproc de gene care sunt toate diferit
imperfecte (in sectoare diferite). Moral exista sansa ca in comunitate (sau in
cuplu) sa se reconstitue modelul ideal cu conditia (iile): -sa existe suficienta
memorie originala, numitor comun (intentie si mediu) si o empatie suficient
exersata (ca sa nu spun Dragoste). Modelul rezultat este singurul cu sanse reale
in lupta crestina (confruntarea infernului si cautarea lui Dumnezeu). Forta
comuniunii in asta consta de fapt in puterea de a regenera imperfectiunile
noastre si de a ne deschide spre prezenta Lui Dumnezeu. Starea de singuratate
este un handicap implicat de conditia cazuta a omului. Domnul insa a vazut ca
omul ne era implinit singur chiar inainte de cadere. Ce motive avem sa fim
(crestini) mizantropi (pentru ca toti suntem, macar cite putin, macar uneori?).-
Competitia, aroganta, experientele anterioare (traumatizante, pentru ca
intimitatea presupune un risc cert) procesul de acumulare a unei pozitii mai
convenabile, exigente intelectuale, de clasa, virsta, cultura etc. Cristos era
Fiul lui Dumnezeu si a socotit ca merita sa fructifice cioburile si fragmentele
speciei noastre intemeind-o din nou. Tu ce alternativa ai?- incerci sa
intemeiezi si tu una dupa chipul tau? Comunisti si nazisti sunt ultimi
investitori extravaganti care si-au propus asa ceva dar mai intii si-au cautat
si ei companie.
inger sau o idee. Pamintul isusi se arata rar ca o fantoma asa ca te simti mai
degraba in gravitatia soarelui care, singur masoara ce se mai poate din
necuprinsul fascinant al vederii. Jucariile care plutesc lasind in urma dire
albe sunt vecini de calatorie, alte avioane ce-si vad de drum care incotro dar
observi o vreme un punct ce nu lasa nici o urma si pare sa tinteasca avionul
tau, naiv cum te stii nu insisti pentru ca oricum nu esti familiarizat cu astfel
de vectori si atipesti resemnat. O rumoare de neliniste a celorlati te trezeste
deodata. Asta chiar e ceva, pare tot mai limpede ca asteroidul care intuneca
jumatate de avion nu poate fi evitat, el vine de undeva din stinga, din spate si
ne va ajunge in curind. Pare ca umple repede intregul cer si simti ca o astfel
de coliziune nu a mai imaginat nimeni vreodata. Cel mai ciudat dintre toate este
reactia avionului care nu trepideaza si se comporta de parca nici o turbulenta
sau curent nu i-ar ameninta navigarea. Intradevar asteroidul are o atmosfera
densa care incetineste lent zborul avionului si aterizam pe nesimtite, ca un
copil furat de-un somn copilaresc in bratele tatului sau. Abia apoi se va
dovedi ca asteroidul nu fusese o planeta oarecare ci una coplesitoare, Pamintul
nostru abia daca s-ar invrednici sa fie un fir de praf pe o plaja a sa. Ce s-a
facut cu voi, nu pot sti .Au trecut mii de ani de cind am pornit sa dam un prim
ocol si iata ca suntem abia la inceput ba chiar ni se pare ca aceasta lume nu
poate avea nici o margine inafara noastra.
Nu se poate asa ceva, nu pot exista dimensiuni si scale atit de imense care sa
descalifice in aceasta proportie tot ce stim si tot ce putem noi pricepe (ar
spune cineva). O asemenea surpriza nu se poate sa nu se anunte cumva. Vedeti,
tocmai aceasta este concluzia mea pe care uite - o livrez dinainte: daca exista
o asemenea dimnesiune ea poate furniza o asemenea surpriza. Norma relatiei cu o
asemenea dimensiune este imprvizibilul si surpriza absoluta si nu coerenta cu
natura intelegerii noastre..
Poate ca e doar preambulul unei profetii, un vis sau o dorinta, o intuitie, -
oricum ar fi, tine de noua mea virsta sa nu mai numar posibilele sanse sau
elanuri ale trecutului sa nu mai fiu furat de mari fagaduinte sau izbinzi eroice
sau in orice caz de urgentele profitabile ale prezentului ci un astru imens si
minunat imi ridica ochii din ce mai frecvent ca o chemare care abia daca ma mai
ingaduie printre jucariile si capriciile acestei sorti sarace.
*-*
Analogia dintre compensarea poluarii genetice si compensarea constintelor morale
: informatia compromisa este corectata reciproc de gene care sunt toate diferit
imperfecte (in sectoare diferite). Moral exista sansa ca in comunitate (sau in
cuplu) sa se reconstitue modelul ideal cu conditia (iile): -sa existe suficienta
memorie originala, numitor comun (intentie si mediu) si o empatie suficient
exersata (ca sa nu spun Dragoste). Modelul rezultat este singurul cu sanse reale
in lupta crestina (confruntarea infernului si cautarea lui Dumnezeu). Forta
comuniunii in asta consta de fapt in puterea de a regenera imperfectiunile
noastre si de a ne deschide spre prezenta Lui Dumnezeu. Starea de singuratate
este un handicap implicat de conditia cazuta a omului. Domnul insa a vazut ca
omul ne era implinit singur chiar inainte de cadere. Ce motive avem sa fim
(crestini) mizantropi (pentru ca toti suntem, macar cite putin, macar uneori?).-
Competitia, aroganta, experientele anterioare (traumatizante, pentru ca
intimitatea presupune un risc cert) procesul de acumulare a unei pozitii mai
convenabile, exigente intelectuale, de clasa, virsta, cultura etc. Cristos era
Fiul lui Dumnezeu si a socotit ca merita sa fructifice cioburile si fragmentele
speciei noastre intemeind-o din nou. Tu ce alternativa ai?- incerci sa
intemeiezi si tu una dupa chipul tau? Comunisti si nazisti sunt ultimi
investitori extravaganti care si-au propus asa ceva dar mai intii si-au cautat
si ei companie.
Colindul Stelelor
Stiti cum sunt stelele- vin si pleaca. Cine mai crede in mos Craciun? Cine mai
crede in Stele mesager? O noua stea- "gaura-n cer". La cit de ocupati suntem...
Ar fi ca si cum ai mai crede in puterea copilariei tale de a te birui inca odata
dovedindu-te mic nestiutor naiv,coplesit de nevolnicii si sperante. O noua stea
- de unde sa mai gasesti un cer nou pentru ea, de unde sa mai adaugi un vers la
nesfirsita sorcova a vietii si mai ales cu ce puteri sa pornesti la drum, cu ce
sa te incalti pornind spre stele. O daca v-as mai putea crede o data! ce tinar
as fi daca as mai putea gasi iubire cit pustiul!
Calare departe pribegind printre tilharii lacomi, agonizind de sete printre
profitorii batjocoritori -sa fii sarada lor ca Don Quijote si zemflemit de toti
drumetii neputind cumpara nimanui credinta ca stelele vorbesc si tu esti pe drum
spre cerul nou al unei stele...
Cam asta ar fi taina care ne va face mai sobri mai experimentati, mai siguri pe
judecatile si armele noastre sau ne va toarce la cintec de leagan in somnul unei
Iubiri ca pe-un ecou colindind nesfirsit de veghe inceputurilor.
Irod si magii te vor strafulgera si-n acest an ca un meridian ce taie poate
ultima felie a lumii impartind-o zilei si noptii, copiilor si frigului inert.
Cine ar crede (la viteza cu care mergem -fascinati intr-un fel sau altul de noi
insine) ca intr-o zi trecutul va inghiti intr-o clipa viitorul - ca bratele unui
prunc le va cuprinde iuresul intr-o geografie simpla ca zimbetul unei stele in
somnul Iubirii.
Credeti-ma, in cerul meu de unde vin steaua se vede ca un chip - e fata
Domnului, si -aud acolo nesfirsit ceruri de stele, un cor mai mare decit fapta
Universului, un singur Cuvint cautindu-si sinonimul printre noi.
Aprinde Doamne stele mii pe fata negrului nostru pamint, chipurile chipului Tau,
ca sfera unei lacrimi oglindind sa-si vada cerul nunta -si-adormind sa-si nasca
vesnicia printre noi.
crede in Stele mesager? O noua stea- "gaura-n cer". La cit de ocupati suntem...
Ar fi ca si cum ai mai crede in puterea copilariei tale de a te birui inca odata
dovedindu-te mic nestiutor naiv,coplesit de nevolnicii si sperante. O noua stea
- de unde sa mai gasesti un cer nou pentru ea, de unde sa mai adaugi un vers la
nesfirsita sorcova a vietii si mai ales cu ce puteri sa pornesti la drum, cu ce
sa te incalti pornind spre stele. O daca v-as mai putea crede o data! ce tinar
as fi daca as mai putea gasi iubire cit pustiul!
Calare departe pribegind printre tilharii lacomi, agonizind de sete printre
profitorii batjocoritori -sa fii sarada lor ca Don Quijote si zemflemit de toti
drumetii neputind cumpara nimanui credinta ca stelele vorbesc si tu esti pe drum
spre cerul nou al unei stele...
Cam asta ar fi taina care ne va face mai sobri mai experimentati, mai siguri pe
judecatile si armele noastre sau ne va toarce la cintec de leagan in somnul unei
Iubiri ca pe-un ecou colindind nesfirsit de veghe inceputurilor.
Irod si magii te vor strafulgera si-n acest an ca un meridian ce taie poate
ultima felie a lumii impartind-o zilei si noptii, copiilor si frigului inert.
Cine ar crede (la viteza cu care mergem -fascinati intr-un fel sau altul de noi
insine) ca intr-o zi trecutul va inghiti intr-o clipa viitorul - ca bratele unui
prunc le va cuprinde iuresul intr-o geografie simpla ca zimbetul unei stele in
somnul Iubirii.
Credeti-ma, in cerul meu de unde vin steaua se vede ca un chip - e fata
Domnului, si -aud acolo nesfirsit ceruri de stele, un cor mai mare decit fapta
Universului, un singur Cuvint cautindu-si sinonimul printre noi.
Aprinde Doamne stele mii pe fata negrului nostru pamint, chipurile chipului Tau,
ca sfera unei lacrimi oglindind sa-si vada cerul nunta -si-adormind sa-si nasca
vesnicia printre noi.
BUNAVESTIRE
Viata crestina nu poate circumscrie si probabil nici nu intentioneaza, relatiile
noastre personale si subiective asa cum un politist sau un judecator are familie
si prieteni (speram fara legatura cu angajamentul sau institutional). Ce se
intimpla cind aceste relatii prevaleaza, cind intra in competitie cu
angajamentul crestin? Este nevoie de o aratura care sfisie dureros un ecosistem
impunind un principiu care sa reaprinda ciclul creator- care este intodeauna un
abuz reconfigurator si extern. Fratii nostri bunaoara organizeaza saptamini de
evanghelizare si invita vorbitori din alta parte care n-au nici tabieturi nici
slabiciuni cunoscute, nici rude, nici dusmani in sala. Ei au o prospetime, o
luciditate pe care cei ce baltesc nearati nu si-o pot procura singuri. Ce poti
sa faci insa intr-o familie sau intr-o biserica restul anului?
*-*
Calea se subtiaza mereu sau se largeste spre neantizare. Esti un mosntru siamez
legat de altii pentru vesnicia fiacarei zile. Drumul tau este taisul unui brici
, nu mai sunt ragazuri, nici "piatra capatii", adevarul nu este natura ta si
pare strain realitati. Nu este nimeni sa-ti spuna daca esti sugrumat sa daca te
nasti. In valea plingerii umbrele soptesc amar bocetul funest la capatiiul
blestemat al credintei moarte. Fiecare lucru numit dispare pentru totdeauna
intr-o cadere care inverseaza insasi Creatia. Acesta este contextul revelatiei.
"Iata Omul"- n-a fost niciodata atit de aproape. El schimba paradigma. Cristos
nu este raspunsul unei intrebari pe care s-o poata formula cineva. El nu este
solutia la problema cuiva. El este Cel ce-l face pe om -omul altor probleme. De
aceea crestinismul nu poate fi o ideologie pentru ca raportul nostru cu Cristos
inseamna o schimbare continua a obiectului si a subiectului.
*-*
Bunavestire, duminica asta crestini sarbatoresc surpriza Mariei. Maria nu era
stapina "magilor de la rasarit" si n-ar fi fost acceptata veodata in preajma
Sinedriului sau a vreunui areopag dar in cintarea ei (Luca 2:46-55) ea intelege
si natura mintuirii si farsa la care trudeau "cei competenti" pentru ca nu
despre bogatiile sau saraciile materiale cinta ea - darul ei nu i-a schimbat
niciodata conditia materiala.
Ceea ce m-a surpins recitind cintarea lui Simeon Luca 2: 25-35 este
participarea jertfei crestine la judecare lumii.vr. 35 Chiar sufletul tau va fi
strapuns de o sabie, ca sa se descopere gindurile multor inimi.".
noastre personale si subiective asa cum un politist sau un judecator are familie
si prieteni (speram fara legatura cu angajamentul sau institutional). Ce se
intimpla cind aceste relatii prevaleaza, cind intra in competitie cu
angajamentul crestin? Este nevoie de o aratura care sfisie dureros un ecosistem
impunind un principiu care sa reaprinda ciclul creator- care este intodeauna un
abuz reconfigurator si extern. Fratii nostri bunaoara organizeaza saptamini de
evanghelizare si invita vorbitori din alta parte care n-au nici tabieturi nici
slabiciuni cunoscute, nici rude, nici dusmani in sala. Ei au o prospetime, o
luciditate pe care cei ce baltesc nearati nu si-o pot procura singuri. Ce poti
sa faci insa intr-o familie sau intr-o biserica restul anului?
*-*
Calea se subtiaza mereu sau se largeste spre neantizare. Esti un mosntru siamez
legat de altii pentru vesnicia fiacarei zile. Drumul tau este taisul unui brici
, nu mai sunt ragazuri, nici "piatra capatii", adevarul nu este natura ta si
pare strain realitati. Nu este nimeni sa-ti spuna daca esti sugrumat sa daca te
nasti. In valea plingerii umbrele soptesc amar bocetul funest la capatiiul
blestemat al credintei moarte. Fiecare lucru numit dispare pentru totdeauna
intr-o cadere care inverseaza insasi Creatia. Acesta este contextul revelatiei.
"Iata Omul"- n-a fost niciodata atit de aproape. El schimba paradigma. Cristos
nu este raspunsul unei intrebari pe care s-o poata formula cineva. El nu este
solutia la problema cuiva. El este Cel ce-l face pe om -omul altor probleme. De
aceea crestinismul nu poate fi o ideologie pentru ca raportul nostru cu Cristos
inseamna o schimbare continua a obiectului si a subiectului.
*-*
Bunavestire, duminica asta crestini sarbatoresc surpriza Mariei. Maria nu era
stapina "magilor de la rasarit" si n-ar fi fost acceptata veodata in preajma
Sinedriului sau a vreunui areopag dar in cintarea ei (Luca 2:46-55) ea intelege
si natura mintuirii si farsa la care trudeau "cei competenti" pentru ca nu
despre bogatiile sau saraciile materiale cinta ea - darul ei nu i-a schimbat
niciodata conditia materiala.
Ceea ce m-a surpins recitind cintarea lui Simeon Luca 2: 25-35 este
participarea jertfei crestine la judecare lumii.vr. 35 Chiar sufletul tau va fi
strapuns de o sabie, ca sa se descopere gindurile multor inimi.".
bani de coleta
Uitat ca un pistrui pe fata unui cimitir oceanic.
*-*
Suprema degradare (mai mare decit pacatul daca aceasta nu e Pacat) este
renuntarea la Iubire, consecinta aproape logica este sinuciderea sau
pervertirea.
De fapt, ce iubim? Reprezentarea unui principiu divin simetric, sinonim sau
proxim? N-as putea spune in ce fel predilectia noastra ne prelungeste
identitatea dar stiu ca pentru maturi secventele acestor principii sunt mai
ample tinzind spre perceperea intregului: " Botezul in Trupul Domnului". Noi
insine devenind o metafora a intregului pe masura ce depasim, stricam "obrocul"
predilectiei, al particularului.
*-*Cuantica moralei- "o aripa de fluture filfiine intr-o parte a lumii si in
celalta parte ea isca un taifun."
Exista o "digestie" morala globala, integrata?- are ea nevoie de paradoxuri si
antiteze? Un echilibru moral de intretinut la scala speciei? Sau doar a
Bisericii? Ce se intimpla cu granita dintre paradigme atunci cind apar trezirile
spirituale? "Suntem noi sare pentru lumea aceasta?"- intreaba poetul.
*-*
Suprema degradare (mai mare decit pacatul daca aceasta nu e Pacat) este
renuntarea la Iubire, consecinta aproape logica este sinuciderea sau
pervertirea.
De fapt, ce iubim? Reprezentarea unui principiu divin simetric, sinonim sau
proxim? N-as putea spune in ce fel predilectia noastra ne prelungeste
identitatea dar stiu ca pentru maturi secventele acestor principii sunt mai
ample tinzind spre perceperea intregului: " Botezul in Trupul Domnului". Noi
insine devenind o metafora a intregului pe masura ce depasim, stricam "obrocul"
predilectiei, al particularului.
*-*Cuantica moralei- "o aripa de fluture filfiine intr-o parte a lumii si in
celalta parte ea isca un taifun."
Exista o "digestie" morala globala, integrata?- are ea nevoie de paradoxuri si
antiteze? Un echilibru moral de intretinut la scala speciei? Sau doar a
Bisericii? Ce se intimpla cu granita dintre paradigme atunci cind apar trezirile
spirituale? "Suntem noi sare pentru lumea aceasta?"- intreaba poetul.
apropo
apropo de moarte,
eu nu ma pot pune cu cei ce au meserii inrudite cu ea cum e Cata (nici "Miorita"
n-a imbracat-o mireasa mai aratoasa ca el) dar arunc si eu o pietricica spre
muntele asta. (Poate daca aruncam toti o sa-l scufundam)
.
Moartea este suprema identificare a omului cu sine insusi dupa cum Viata este
suprema identificare a omului cu cauza divina.
* ** *
Ingropat pina in git in sufletul meu
ma ascund de rusine exact in ziua nuntii noastre,
oricum te-as numi
nu te cunosc,
osindit cum sunt la cuvinte,
numiti cum vreti aceasta asteptare:
viata nu e -
doar poveste,
povestea celor o mie si una
de morti,
adica povestea celor o mie si una
neizbutite invieri,
promise fiecare cumva,
intr-o sigura suma
ca o singura zi de fulgere,
povestea unui soare nenascut
ingropat de rusine in sufletul meu.
***
Cel mai direct mod de a vorbi cu Dumnezeu este frustrarea sentimentala, probabil
numai spasmul final al mortii o depaseste.
Moartea este singurul eveniment din viata noastra care se intimpla celorlalti si
nu noua.
eu nu ma pot pune cu cei ce au meserii inrudite cu ea cum e Cata (nici "Miorita"
n-a imbracat-o mireasa mai aratoasa ca el) dar arunc si eu o pietricica spre
muntele asta. (Poate daca aruncam toti o sa-l scufundam)
.
Moartea este suprema identificare a omului cu sine insusi dupa cum Viata este
suprema identificare a omului cu cauza divina.
* ** *
Ingropat pina in git in sufletul meu
ma ascund de rusine exact in ziua nuntii noastre,
oricum te-as numi
nu te cunosc,
osindit cum sunt la cuvinte,
numiti cum vreti aceasta asteptare:
viata nu e -
doar poveste,
povestea celor o mie si una
de morti,
adica povestea celor o mie si una
neizbutite invieri,
promise fiecare cumva,
intr-o sigura suma
ca o singura zi de fulgere,
povestea unui soare nenascut
ingropat de rusine in sufletul meu.
***
Cel mai direct mod de a vorbi cu Dumnezeu este frustrarea sentimentala, probabil
numai spasmul final al mortii o depaseste.
Moartea este singurul eveniment din viata noastra care se intimpla celorlalti si
nu noua.
amagirea umbrei
Eu sunt povestea pe care Tu ti-o spui la capatiiul unui prunc ascuns de somn
intr-o copilarie. Haladuind de-o parte si de alta a oglinzii intodeauna
consternat de radicalitatea comunicarii. Probabil inconsecventele mele
morale curg amestecate cu prezumtiile na�ve cu ignoranta, cu precaritatea si
limitele starii mele de om si aceasta radicalitate de care vorbeam ma
spulbera uneori cind dau sa trec de celalta parte a oglinzii si parca ma vad
ca o boare condensata scurgindu-ma - ca un chip descompus pe suprafata
impasibila a unei oglinzi care mi se paruse formala, un fel de borna a unei
forntiere abolite.
*-*
Doamne, am crezut ca mor, oridecite ori m-ai invatat cite ceva.
*-*
-Ce mai faci?
-Stau aici linga mine, ca sa nu fac vreo prostie.
*-*
� Limbile vor inceta �, nu se refera doar la glosolalie ci la orice fel de
comunicare �n limbile cunoscute. (� cunostinta va avea sfirsit �- nu-i asa
?)
*-*
O doamna mi-a spus ca nu se poate ruga pentru ca are sentimentul ca se
dedubleaza. Am intrebat-o daca nu are acest sentiment si atunci cind se
machiaza. Dar serios vorbind -atunci cind promitem, cind speram, cind iubim,
cind ne scriem poeziile (sau cind fugim de ele) oare nu asa supravietuim
mereu "dedublindu-ne" intr-un mers care implica riscul unui mic si regulat
schimb de echilibru intre doua ipostaze (trecut /prezent). Ce este de fapt
rugaciunea decit sa calci cu buna stiinta abisul -si sa crezi ca o stinca de
forma talpei tale va raspunde mereu... printre altele in protestul funciar
al tuturor celor ce cad solidar si nesfirsit.
*-*
intr-o copilarie. Haladuind de-o parte si de alta a oglinzii intodeauna
consternat de radicalitatea comunicarii. Probabil inconsecventele mele
morale curg amestecate cu prezumtiile na�ve cu ignoranta, cu precaritatea si
limitele starii mele de om si aceasta radicalitate de care vorbeam ma
spulbera uneori cind dau sa trec de celalta parte a oglinzii si parca ma vad
ca o boare condensata scurgindu-ma - ca un chip descompus pe suprafata
impasibila a unei oglinzi care mi se paruse formala, un fel de borna a unei
forntiere abolite.
*-*
Doamne, am crezut ca mor, oridecite ori m-ai invatat cite ceva.
*-*
-Ce mai faci?
-Stau aici linga mine, ca sa nu fac vreo prostie.
*-*
� Limbile vor inceta �, nu se refera doar la glosolalie ci la orice fel de
comunicare �n limbile cunoscute. (� cunostinta va avea sfirsit �- nu-i asa
?)
*-*
O doamna mi-a spus ca nu se poate ruga pentru ca are sentimentul ca se
dedubleaza. Am intrebat-o daca nu are acest sentiment si atunci cind se
machiaza. Dar serios vorbind -atunci cind promitem, cind speram, cind iubim,
cind ne scriem poeziile (sau cind fugim de ele) oare nu asa supravietuim
mereu "dedublindu-ne" intr-un mers care implica riscul unui mic si regulat
schimb de echilibru intre doua ipostaze (trecut /prezent). Ce este de fapt
rugaciunea decit sa calci cu buna stiinta abisul -si sa crezi ca o stinca de
forma talpei tale va raspunde mereu... printre altele in protestul funciar
al tuturor celor ce cad solidar si nesfirsit.
*-*
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
